Sparle si soparle, 18.09.2023

luni, 18 septembrie 2023
  • Într-un dispreț total față de turiști, sindicatele au decis recent să pună... în conservare Hotelul Lotru din Voineasa, pentru a face economii (?!?) la căldură în iarna 2023-2024. „Parcă nimeni nu știe cum să abordeze acești gropari ai stațiunilor Voineasa și Vidra. Am încercat pe cât posibil să găsim o soluție care să le fie favorabilă, dar trebuie doar să fie de acord să se întâmple ceva pentru a scoate aceste două stațiuni din starea de ruină în care se află. Cu toate acestea, liderii celor patru mari confederații sindicale din țară - CNSLR Frăția, Cartel Alfa, BNS și CSDR - par să nu fie interesați. Am înțeles că, pe data de 14 septembrie 2023, acești lideri au avut o întâlnire pentru a decide să pună în conservare și Hotelul Lotru. Cu alte cuvinte, se pare că au hotărât să încheie totul, inclusiv Voineasa, indiferent de eforturile depuse de administrația locală și comunitate. Astfel, Hotelul Lotru va fi, de asemenea, condamnat să devină o ruină”, a declarat unui ziar local primarul din Voineasa, Gabriel Năstăsescu.

 

  • Primarul din Drăgășani, Cristian Nedelcu, a aruncat din bugetul local suma de aproape 15.000 euro către două firme „de casă” pentru... a filma ședințele de consiliu local!!! Asta în timp ce alte primării din Vâlcea au făcut contracte similare, dar pe sume mult mai mici. „Din nou au trecut două săptămâni de la ședința Consiliului Local Drăgășani din 31.08.2023, și primarul PSD-ist nu a pus pe internet înregistrarea ședinței, conform ROF CL. Cred că nu vor să se vadă când am solicitat Poliției Locale să-l de afară din ședință pe consilierul local Spiridon Marian de la PNL. Nu că i-ar fi greu, a angajat două firme, una să filmeze ședințele, alta să le pună pe YouTube. Cost total aproape 14.600 Euro, pentru o treabă care putea fi făcută gratis și mult mai rapid. Dar asta e când trebuie să mănânce și gurile postacilor și trolilor de serviciu”, a spus consilierul local USR, Marian Roșca.

 

  • Afaceri profitabille la societatea de morărit SC Şapte Spice SA. Anul trecut, SC Şapte Spice SA a înregistrat, potrivit datelor depuse la Ministerul Finanţelor, o cifră de afaceri de circa 416 milioane de lei, venituri de 417 milioane de lei şi un profit de 20 milioane de lei. Datoriile totale la 31 decembrie 2022 erau de 46 milioane de lei, iar activele imobilizate se ridicau la valoarea de circa 52 milioane de lei. SC Şapte Spice SA a avut în anul 2022 un număr mediu de salariaţi de 310 de persoane. Înfiinţată în anul 2007, societatea este unul dintre marii jucători din industria de morărit din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe