Primarul Mircia Gutau este sabotat de functionari din Primaria Municipiului Ramnicu Valcea?!

vineri, 15 septembrie 2023

Primarul municipiului Ramnicu Valcea, Mircia Gutau, este sabotat de Vasile Avram, seful Serviciului Autorizari Activitati Comerciale, Evenimente Publice?! In urma unor investigatii jurnalistice, am aflat ca parcarea ilegala de pe trotuarul de langa Gradina Zoologica (de care beneficiaza un restaurant!) ar fi fost autorizata de functionarul Vasile Avram. De altfel, si Politia Locala ne-a confirmat acest fapt, ca exista o autorizare de la serviciul condus de Avram. Am scris ca primarul este sabotat de functionari pentru ca ne este imposibil sa ne gandim ca Mircia Gutau a fost de acord ca viata locuitorilor din Ramnicu Valcea sa fie pusa in pericol prin anularea unui trotuar si fortarea ramnicenilor sa ocoleasca zona pe partea carosabila!

 

Punct de vedere al Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea

 În urma apariției în spațiul public a unui articol privind ocuparea abuzivă a unui trotuar în zona unui restaurant din municipiul Râmnicu Vâlcea, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea este abilitat să comunice următoarele: La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, au fost dispuse verificări cu privire la aspectele semnalate, în vederea luării măsurilor legale în consecință.

Caz grav de incalcare a legii, semnalat de un cetatean al municipiului Ramnicu Valcea! Patronii unui restaurant din apropierea Gradinii Zoologice au ocupat abuziv si ilegal trotuarul, pietonii fiind nevoiti sa mearga pe carosabil, punandu-si viata in pericol!

Asteptam reactia primarului municipiului Ramnicu Valcea, Mircia Gutau, dar si a Politiei Locale si Rutiere!

Iata postarea:

Va rog să priviți cu atenție imaginile și veți constata singuri cum unii pentru bani, putere, faimă lasă în urmă cimitire pline.

Acest restaurant a vrut și terasă (sa isi extindă afacerea), asa ca parcarea si-a făcut-o pe trotuar. Credeți că nu știu? Toți știu. Dar vorba aia : ,,să mănânce toti".
Credeți că le pasa? Nu le bate inima în piept decât pentru averi, proprietăți, ceasuri, mașini, bani.
Credeți că nu știu? Știu. Educația lor este NU IMI PASA!. Dar in caz de accident: NU AM STIUT!
Tot ei vin și ne spun câte milioane de euro investesc pentru creșterea siguranței noastre, pentru modernizare și dotare...
Intrebare: dacă moare un copil călcat de o mașină din cauza acestei parcări ilegale (sau alte N domeni publice ingradite ilegal) și dă ordin domnul premier sa se verifice toate ilegalitățile care împiedică traficul pietonal...???
Va spun că aproape totul funcționează ilegal. Totul e numai ban. Legile au o portiță de scăpare: cei cu bani o cumpăra, cei fără, plătesc.
Ana Roxana (facebook.com)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe