Prin Hotărârea nr. 56/2023, Consiliul Local al comunei Stoeneşti a aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenții, indicatorii tehnico-economici si devizul general pentru obiectivul de investiții „Reabilitare, modernizare, extindere si dotare Dispensar medical uman sat Stoenești, comuna Stoenești”, la valoarea de 1,7 milioane de lei. În primăvara acestui an, primarul comunei Stoenești, Gheorghe Dumbravă, a semnat contractul de asfaltare străzi, prin programul „Anghel Saligny”. Conform graficului de lucrări asumat de constructor, proiectul se va finaliza în toamna acestui an. Încă din luna februarie, primarul comunei Stoenești, Gheorghe Dumbravă a finalizat modernizarea şcolii gimnaziale din centrul localităţii, care a fost reabilitată şi extinsă cu fonduri europene. Pentru această investiţie, primarul Gheorghe Dumbravă a obţinut 500.000 de euro, iar acum unitatea dispune de cele mai bune condiţii pentru copii. Printre altele, proiectul s-a referit la amenajarea a încă trei săli de clasă, anveloparea termică a clădirii, înlocuirea instalaţiilor sanitare şi electrice, montarea unei centrale termice performante, dar şi la dotarea cu panouri solare, pompe de căldură etc. Prin Hotărârea nr. 11/2023, Consiliul Local al comunei Stoeneşti a decis realizarea obiectivului de investiții „Extindere rețea de canalizare menajeră în satele Bârlogu, Stoenești, Mogoșești, Dobriceni, Gruieri, Suseni si Zmeurătu, comuna Stoenești, județul Vâlcea”, în vederea finanțării din surse legal constituite (buget local, fonduri europene nerambursabile, alte fonduri guvernamentale). Potrivit listei obiectivelor de investiții finanțate prin programul național de investiții „Anghel Saligny”, Primăria Stoenești va realiza proiectul „Asfaltare drumuri sătești în lungime totală de 11.100 m în comuna Stoenești, județul Vâlcea”.
Web Design by DowMedia