GHEORGHE GÎNGU, Primarul comunei BUJORENI: Clasicul iluminat public va fi înlocuit cu unul modern

duminică, 10 septembrie 2023

COMUNICAT DE PRESA. Clasicul iluminat public va fi înlocuit cu unul modern

Un nou proiect aprobat pentru comuna Bujoreni. Este vorba despre creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, proiecte finanțat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), ce a primit aprobarea spre finanțare.
O investiție de aproape 1 milion de lei, care va crește gradul de confort și siguranță pe străzile comunei Bujoreni. Clasicul iluminat stradal, mare consumator de energie electrică, va fi înlocuit cu unul modern, mult mai economic și mai eficient. Vom face economii la bugetul local, în condițiile în care, la ora actuală, facturile la curent sunt destul de mari.
Așadar, proiectul ce va fi implementat în următoarea perioadă va consta în montarea a 206 corpuri de iluminat LED cu eficiență ridicată și care îndeplinesc cele mai înalte criterii de economisire și de iluminat.
Proiectul mai presupune un audit energetic, proiectare, asistență tehnică, consultanță, achiziționarea și instalarea sistemului de iluminat complet echipat cu dimare și telegestiune pentru cele 206 lămpi, precum și informare publicitară.

GHEORGHE GÎNGU,
Primarul comunei
BUJORENI

#Bujoreni #PrimarGheorgheGÎNGU #SePOATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe