După ce în urmă cu câțiva ani îl amenda pentru că a construit fără autorizație, acum primarul Mircia Gutău îi dă dedicații la lăutari dezvoltatorului imobiliar Florin Nicolae, zis Icsu!

joi, 21 septembrie 2023

Pe facebook circula un filmulet destul de ciudat si oarecum socant de la un chef organizat in Ramnicu Valcea de catre un dezvoltator imobiliar foarte controversat, Florin Nicolae, cunoscut ca “Icsu“ in oras. Primarul Mircia Gutau îi dă dedicații la lautari Icsului, acelasi personaj care in urma cu cativa ani construia cu tupeu un bloc fara autorizatie de constructie si care ar avea si la ora actuala probleme cu intabularea unor constructii in municipiu! Opinia noastra este ca edilul Ramnicului s-a compromis clar in aceasta ipostaza... La acelasi chef l-am vazut si pe presedintele CJ Valcea, Constantin Radulescu, care, totusi, s-a abtinut sa-i dea Icsului dedicatii. Lume pestrita la petrecerea lui Florin Nicolae... de la politicieni de rang inalt pana la interlopi binecunoscuti in oras!

Dezvoltatorii imobiliari de la SC Cuore Nero SRL, trimisi in fata justitiei de mai multi cumparatori de apartamente de buna credinta?!

joi, 12 ianuarie 2023

Dezvoltatorii imobiliari de la SC Cuore Nero SRL revin in atentia opiniei publice cu o situatie de-a dreptul socanta: au construit un bloc pe strada Patriarh Iustinian Marina din cartierul Ostroveni Ramnicu Valcea (din imediata apropiere a Bulevardului Dem Radulescu) si au incasat de aproape PATRU ANI sute de mii de euro (poate chiar milioane de euro) de la mai multi valceni de buna credinta, prin intermediul unor antecontracte de vanzare-cumparare, dar nu au finalizat nici pana azi procedurile legale de intabulare a constructiei la cadastru.

 Primaria Ramnicului refuza sa semneze procesul verbal de finalizare a lucrarilor deoarece SC Cuore Nero SRL nu a respectat prevederile autorizatiei de constructie. De 4 ani acesti dezvoltatori duc de nas mai multi cumparatori, determinandu-i sub diverse pretexte sa semneze mai multe acte aditionale la antecontractul initial, prin care s-a prelungit termenul pana la care se poate semna actul final de vanzare-cumparare. Cumparatorii sunt disperati, pe buna dreptate, si intentioneaza sa se adreseze autoritatilor competente si chiar instantelor de judecata pentru a-si recupera banii, plus penalitati si dobanzi, de la SC Cuore Nero SRL si de la persoanele din spatele acestei firme.

SC Cuore Nero SRL a mai intrat si in anul 2017 în vizorul primarului Mircia Gutău pentru că firma a turnat fundaţia unui bloc de locuinţe, pe Bulevardul Dem Rădulescu nr. 51, fără a deţine autorizaţie de construire emisă de Primăria Râmnicu Vâlcea.

“Mi s-a părut de un tupeu incredibil ca un diriginte să se apuce de construcţia unui bloc fără autorizaţie. Adică pe unul care îşi face un balcon, un coteţ, îl amendam şi îl punem să îşi ia autorizaţie, în timp ce alţii toarnă nestingheriţi fundaţii de blocuri, pe Bulevardul Dem Rădulescu. Firma se numeşte Cuore Nero SRL şi am ordonat stoparea lucrărilor. S-or fi gândit că Râmnicul e casă fără stăpân! Îmi permitea legea să-i dau amendă până la un miliard de lei vechi (100.000 de lei noi). I-am dat 800 de milioane amendă, ca să se înveţe minte, iar acum trebuie să intre în legalitate. Sunt curios dacă vor putea să obţină avizele pe o construcție care are deja fundaţia turnată! Vor pune inspectorii aviz pe ceva care este în pământ, fără să vadă ce-i acolo? Ce diriginte de şantier va pune ştampila pe ce-au făcut? Administratorul firmei este o doamnă Paraschivescu”, a declarat Mircia Gutău la vremea respectiva.

 

Potrivit datelor înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului (ORC), societatea Cuore Nero SRL (J27/682/2007) este deţinută în acte de Mihaela Gabriela Paraschiv şi a fost înfiinţată în localitatea Roman, judeţul Neamţ. In afacere este implicat şi Florin Nicolae, cunoscut ca “Icsu“ in oras. Conform ultimelor date financiare raportate, la 31 decembrie 2021 societatea înregistra un profit de 490.737 lei, având 17 angajaţi.

În aprilie 2016, potrivit presei locale, Consiliul Local (CL) Râmnicu Vâlcea i-a aprobat aceleiaşi societăţi Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru construirea unui bloc de locuinţe D+P+4-6E retras, cu spaţii comerciale la parter, tot pe Bulevardul Dem Rădulescu la nr. 15. Documentaţia tehnică a PUD-ului a fost avizată din partea Primăriei Râmnicu Vâlcea de Arhitectul-şef Petre Mihăilă şi directorul Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios Petre Cazan. Proiectantul clădirii a fost (se putea altfel?) SC Arhinet Plus SRL – arhitect Cristinel Vlad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4 comments on “După ce în urmă cu câțiva ani îl amenda pentru că a construit fără autorizație, acum primarul Mircia Gutău îi dă dedicații la lăutari dezvoltatorului imobiliar Florin Nicolae, zis Icsu!”

  1. Pe strada Lespezi nr. 165 se construiește fără autorizație de construire de peste 2 luni, cu toate ca Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizata în acest sens.

  2. Poate a fost supărat edilul când a început construcția acestui bloc ca nu a inceput- o el, ca are și el blocuri în tot orașul. E vecin cu noi toți. Acum au făcut pace cum? doar ei știu.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe