Cornuri mucegăite pentru elevi. Programul „Lapte și Cornul”, suspendat în Vâlcea

vineri, 15 septembrie 2023

Toate produsele de panificație destinate elevilor din județul Vâlcea în cadrul programului „Laptele și cornul” pentru această săptămână au fost retrase, după ce mai multe școli au semnalat că au primit cornuri mucegăite, potrivit Agerpres.

Conform declarației președintelui Consiliului Județean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu, asociația de firme (una din județul Olt și una din județul Cluj) care a câștigat licitația pentru distribuirea acestor produse în școlile din județ a fost contactată pentru a soluționa urgent această problemă. Produsele au fost retrase înainte de a ajunge la elevi.

„Am notificat firmele responsabile atât în scris, cât și prin telefon să retragă întregul lot și să-l înlocuiască cu produse proaspete. Nu voi tolera astfel de probleme! Sănătatea copiilor este mai importantă decât orice altceva. De asemenea, am convocat firmele pentru o întâlnire față în față și sper să fie ultima problemă de acest gen”, a declarat Rădulescu.

Reprezentantul autorității județene din Vâlcea a menționat, de asemenea, că intenționează să solicite înlocuirea programului „Lapte și cornul”, pe care îl consideră „eșuat”, cu programul pilot „Masă caldă”, care a avut un impact semnificativ asupra elevilor din localitățile unde a fost implementat.

„Voi cere cu fermitate Guvernului României să extindă programul ‘Masă caldă’ în toate școlile din Vâlcea. Programul ‘Laptele și cornul’ a avut și continuă să aibă mari probleme, este un program eșuat. Pe lângă faptul că firmele nu mai par interesate să participe la licitație, trebuie să fim sinceri și să spunem lucrurilor pe nume: produsele sunt aruncate, nimeni nu le mai consumă!”, a adăugat Rădulescu.

În anul școlar precedent, programul „Masă caldă” a fost introdus în școlile din 16 localități din Vâlcea, iar autoritățile au primit solicitări pentru continuarea acestuia și în acest an școlar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe