Activități educațional-filantropice la Paraclisul Arhiepiscopal „Toți Sfinții”

duminică, 17 septembrie 2023

Paraclisul Arhiepiscopal „Toți Sfinții” din municipiul Râmnicu-Vâlcea a reluat la începutul noului an școlar proiectele filantropice și educaționale.

Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, copiii de la Grădinița Toți Sfinții din Râmnicu Vâlcea s-au bucurat de prezența preoților parohiei și au primit rechizite și materiale pentru buna desfășurare a activității educaționale.

„Acest așezământ educațional confirmă bunul nume ce l-a dobândit în cei peste 100 ani de existenţă, sub mantia ocrotitoare a parohiei, contribuind permanent la formarea și modelarea a numeroase  generații de râmniceni, prin cultivarea în inima şi mintea copiilor a valorilor reale precum iubirea, bunătatea, răbdarea, modestia, înfrânarea. Biserica Toţi Sfinţii caută să îmbine latura cunoaşterii cu cea afectiv-atitudinală necesare formării personalităţii copilului din perspectiva valorilor creştine, într-o atmosferă de cooperare şi nu de concurenţă sau de presiune exterioară. Educaţia moral-creştină este extrem de importantă în dezvoltarea armonioasă a copilului, a personalităţii acestuia”, a subliniat părintele Mihai Cârstea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe