La începutul acestui an, Primăria orașului Băbeni a semnat contractul de finanțare nerambursabilă, încheiat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru Programul Operaţional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020. Obiectul contractului de finantare este reprezentat de acordarea finanțării nerambursabile pentru implementarea proiectului cu titlul „Desființare cladire existentă și construire piață comercializare pește și alte produse tradiționale, în orașul Băbeni, județul Vâlcea”, la valoarea totală de 1,67 millioane de lei. Prin Hotărârea nr. 12/2023, Consiliul Local al oraşului Băbeni a aprobat depunerea cererii de finanțare pentru proiectul „Extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare menajeră în localitatea Băbeni, Judetul Vâlcea”, în cadrul Planului Național de Redresare si Reziliență, la valoarea de 7,85 milioane de lei. Autoritățile administrației publice locale ale orașului Băbeni se obligă să asigure veniturile necesare acoperirii cheltuielilor de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți în cadrul proiectului. La începutul acestui an, primarul orașului Băbeni, Ștefan Bogdan, a demarat construirea unei noi grădinițe, cu fonduri de la Guvern: „Noua locație va avea 4 grupe și dotări la cele mai noi standarde pedagogice. Totodată, grădinița va fi dotată cu cabinet medical și spații de joacă. Este a doua grădiniță care se construiește din temelii, pentru care am reușit să atrag fondurile necesare, locație pe care ulterior am reușit să o transform într-una cu program prelungit”. În luna februarie, Consiliul Local al oraşului Băbeni a decis participarea la Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020, domeniul regenerare urbană, cu proiectul „Amenajare spații verzi în orașul Băbeni, Județul Vâlcea”.
Web Design by DowMedia