Repetitiv ca o moară stricată și conștient că nu poate contabiliza absolut nimic la capitolul „realizări” în ultimii trei ani de când încasează degeaba salariul de viceprimar al Râmnicului, Virgil Pîrvulescu face din nou ce știe mai bine încercând jalnic să mai strângă o brumă de capital electoral prin inducerea unui sentiment de panică în rândul râmnicenilor. Și iese în public cu o postare prin care prezice pentru iarna aceasta sfârșitul CET Govora și falimentul sistemului local de termoficare.
Pentru cei care au uitat (sau se fac că uită!), le aduc aminte că în campania electorală pentru alegerile locale din 2020, același Pîrvulescu prezicea cu același patos același faliment al CET Govora, doar-doar râmnicenii se sperie și îl votează. Din păcate pentru el și din fericire pentru oraș, râmnicenii nu s-au speriat chiar așa de mult, Pîrvulescu nu a ajuns primar, iar CET Govora a furnizat căldură și apă caldă fără probleme, a continuat să își modernizeze rețeaua de transport a agentului termic (pe baza unor proiecte cu finanțare europeană), ba, mai mult - conform Consiliului Județean Vâlcea, în a cărui subordine funcționează – este pe cale să acceseze o importantă finanțare de la bugetul central prin care să-și construiască o centrală termică în cogenerare de înaltă eficiență. Numai vești proaste pentru Virgil Pîrvulescu, cel care nu poate guverna decât în haos, teamă și crize (pe care cel mai adesea le provoacă dinadins și cu complicitatea grupului organizat al consilierilor liberali: aduceți-vă aminte de situațiile în care era gata-gata să înece orașul în gunoaie numai din frustrări personale și pentru satisfacerea orgoliilor politice!).
Îi asigur pe toți râmnicenii că sistemul de termoficare din Râmnicu Vâlcea va fi funcțional și că vor avea căldura necesară în calorifere și în următorul sezon rece. Prin colaborarea foarte bună, instituțională și personală, pe care o avem cu Consiliul Județean Vâlcea și cu președintele Constantin Rădulescu, vom lua toate măsurile necesare pentru asigurarea confortului și bunăstării tuturor locuitorilor municipiului.
Cât despre Virgil Pîrvulescu, lucrurile sunt clare: cu aproape două luni și jumătate până la verdictul prin care, cel mai probabil, Înalta Curte de Casație și Justiție va menține acuzația de incompatibilitate și îl va scoate definitiv din viața administrativă a orașului, viceprimarul liberal aruncă în luptă cu și mai mare înverșunare singurele arme pe care știe să le mânuiască: instigarea, lansarea de zvonuri fără niciun temei real și inducerea unui climat de teamă în rândul cetățenilor din Râmnic!
Mircia Gutau, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea
Web Design by DowMedia