Prin hotărârea nr. 43/2023, Consiliul local al comunei Vaideeni a aprobat indicatorii tehnico-economici și devizul general pentru obiectivul de investiții „Lucrări de reabilitare moderată în vederea creşterii eficientei energetice - Școala cu clasele I-IV Izvoru Rece - comuna Vaideeni, judeţul Vâlcea”, în cuantum de 1,38 milioane de lei, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului în condiţii optime, se vor asigura din bugetul local al Primăriei Vaideeni. Primarul comunei Vaideeni, Daniel Băluţă, susține dezvoltarea și promovarea turistică: „Există posibilitatea de dezvoltare deosebită a zonei din care face parte şi localitatea Vaideeni. Printre altele, vom putea să avem şi o infrastructură rutieră modernă, iar Transcăpăţânii să devină cu adevărat o arteră foarte căutată de turişti pentru peisajele spectaculoase. Ar fi extraordinar să porneşti de la Vârful lui Roman şi să ajungi în Mălaia, să continui mai departe pe şoseaua strategică, spre Voineasa! Tot astfel, avem şi calea de legătură prin care poţi să cobori chiar între Ursu şi Petrimanu, pe unde există deja un drum ce ar trebui să fie modernizat. De aceea, consider că e nevoie ca dezvoltarea întregii zone să se facă după o strategie bine pusă la punct”. La începutul acestui an, Primăria Vaideeni a semnat contractele de finanțare prin PNRR, care vor contribui la modernizarea instituțiilor și la diminuarea costurilor energetice, precum și la o mai ușoară comunicare între instituții și cetățeni. La finele anului trecut, Consiliul local al comunei Vaideeni a decis depunerea proiectului „Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde - ITS/alte infrastructuri TIC, comuna Vaideeni, judeţul Vâlcea”, în vederea finanțării în cadrul PNRR.
Web Design by DowMedia