În perioada 14-16 iulie 2023, a avut loc festivalul muzical Deep Forest Fest, desfășurat pe platoul Fețeni din municipiul Râmnicu Vâlcea, care a adunat mii de participanți pasionați de muzică și de atmosfera festivalurilor.
Pe perioada festivalului, șapte persoane, cu vârste între 20 si 37 de ani (cinci, în a doua seară a festivalului, iar celelalte două în ultima seară), au fost depistate cu substanțe interzise asupra lor, de către jandarmii vâlceni. Erau comprimate de culoare roz, resturi vegetale de culoare verde-brun și mai multe recipiente care conțineau resturi de substanță albă pulverulentă, care au fost predate polițiștilor, în vederea continuării cercetărilor.
Pe numele celor șapte tineri au fost întocmite actele necesare începerii urmăririi penale, iar dosarele au fost transmise Biroului pentru Combaterea Crimei Organizate Vâlcea.
Jandarmii au fost nevoiți să intervină și într-un alt incident de natură penală, în care a fost implicate două persoane care s-au manifestat prin acte de violență. Victima a fost imediat transportată la Spitalul Județean Vâlcea pentru evaluare și stabilirea unui diagnostic adecvat.
În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, jandarmii au aplicat un număr de 9 amenzi, în valoare totală de 2600 de lei, pentru încălcări ale prevederilor Legii 61/1991.
Web Design by DowMedia