Prin Hotărârea nr. 37/2023, Consiliul Local al comunei Drăgoeşti a aprobat proiectul tehnic pentru obiectivul de investiție „Creștere eficiență energetică la Școala gimnazială Drăgoești, comuna Dragoesti, judetul Vâlcea”, prin Planul Național de Redresare și Reziliență în cadrul apelului de proiecte Componenta 10 - Fondul Local, I.3 Reabilitare moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale. În primăvara acestui an, primarul din Drăgoești, Gheorghe Melente, a semnat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, contractul de finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, pentru proiectul „Reabilitare Școala gimnazială Drăgoești”. Valoarea proiectului este de 230.000 de euro. „Cu bani europeni, școala gimnazială va fi reabilitată termic. Este un proiect de îmbunătățire a condițiilor în care învață copiii noștri, iar una dintre soluțiile de finanțare a acestor investiții o reprezintă fondurile nerambursabile. Prin urmare, clădirea se va moderniza prin aplicarea unor măsuri de termoizolație ecologică, reparații la acoperiș, reabilitarea completă instalațiilor termice, instalarea sistemelor de ventilație, schimbarea tâmplăriei exterioare, realizarea unei termoizolații la soclu și, dacă ne vom încadra în costuri, este posibil inclusiv montarea unui sistem de încălzire prin pompe de căldură aer-apă”, a declarat primarul Gheorghe Melente. Conform listei obiectivelor de investiții finanțate prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, Primăria Drăgoești va realiza lucrări de modernizare străzi pe o lungime de 3,85 km la valoarea de 9,13 milioane de lei.
Web Design by DowMedia