Sparle si soparle, 08.06.2023

joi, 8 iunie 2023
  • Județul Vâlcea se situează pe un loc fruntaș în privința cadrelor didactice prezente în școli. Conform datelor primite de la inspectoratele școlare județene, situația, la nivel național, după adoptarea Ordonanței de Urgență nr. 53/2023, Ministerul Educației spune că situația profesorilor care au continuat sau au încetat greva se prezintă astfel: în perioada 31 mai - 6 iunie, procentul cadrelor didactice care se află în grevă a scăzut cu 4,78 și, la nivel general, cu 5,26 (personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic); la nivel general, cei mai mulți angajați din sistemul preuniversitar care și-au reluat activitatea sunt în județul Vâlcea (12,6%). Ministerul Educaţiei spune că informațiile statistice privind procentele celor care continuă protestul sau și-au reluat activitatea sunt calculate prin raportare la totalul personalului, respectiv la totalul personalului didactic din învățământul preuniversitar, nu la numărul total al membrilor de sindicat.

 

  • Liberalul Adrian Cocoloși i-a luat locul lui Alexandru Părduț în CJ Vâlcea. Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 121 din 12 mai 2023 s-a constatat încetarea de drept, inainte de expirarea duratei normale, prin demisie, a mandatului de consilier judeţean al lui Alexandru Părduț, precum şi vacantarea locului de consilier judeţean. Zilele trecute, Tribunalul Vâlcea a validat mandatul de consilier judeţean al supleantului Cocoloși, propus de Partidul Naţional Liberal, depunând deja jurământul în faţa celorlalţi reprezentanţi ai autorităţii deliberative.

 

  • Confom datelor comunicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), în primele trei luni din acest an, la nivelul judeţului Vâlcea, s-au înregistrat 14 firme care au intrat în procedura insolvenţei, cu 16% mai mult comparativ cu perioada similară din 2022, din care 7 societăţi comerciale au intrat numai în luna martie 2023. Anul trecut, la nivelul judeţului Vâlcea, s-au înregistrat 51 de firme care au intrat în procedura insolvenţei, cu 33% mai puțin comparativ cu perioada similară din 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe