Recent, primarul localității Slătioara, Camelia Romcescu, a prezentat raportul de activitate pe anul 2022. „Informaţiile privind procedurile administrative şi juridice, făcute publice şi prin acest raport, aduc o atingere directă în favoarea transparenţei, precum şi a asigurării procesului echitabil a interesului legitim al oricărui cetăţean, locuitor al comunei noastre. De aceea în continuare vom căuta să îmbunătăţim sistemul administrativ, precum şi ridicarea acestuia la alte cote pentru a ne face auziţi ca şi comunitate cu valori culturale, istorice şi de altă natură la toate nivelurile. Este foarte important să amintim cât de exact şi cât de corect percepe fiecare dintre noi poziţia pe care o ocupăm, ce mijloace de influenţă pozitivă avem faţă de cei din jur, pentru a evita să ajungem în final, să nu fim dominaţi de puterea sau de slăbiciunea comparativă cu omul de lângă noi. Pentru aceasta este bine să abordăm de la bun început cele mai eficiente căi de comunicare pentru îndeplinirea obiectivelor urmărite, componentă importantă a muncii administrative”, se arată printre altele în raport. La începutul acestui an, primarul Camelia Romcescu a semnat contractul de finanțare prin PNRR pentru digitalizarea primărie. În luna ianuarie acest an, din partea Consiliului Județean Vâlcea, Primăria comunei Slătioara a primit suma de 480.000 lei. La finele anului trecut, Primăria Slătioara a reușit să depună un proiect de 1 milion de lei privind modernizarea iluminatului stradal, cu finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu. În luna noiembrie 2022, edilul Camelia Romcescu a demarat lucrările de amenajare a celor două noi locuri de joacă pentru copii. Prin programul național de investiții „Anghel Saligny”, primarul Camelia Romcescu va realiza două proiecte.
Web Design by DowMedia