Sunt mulţi ani de când am fost primit, ca tânăr absolvent, în biroul său de director, de Domnul Acad. Marius Sabin Peculea. Primul contact a fost confuz pentru mine, nefiind obişnuit în facultate cu un stil direct, concret şi la prima vedere „rece”. Ulterior am înţeles de la viitorii colegi că mă aflu într-un loc care este „al dânsului”! Este un Institut (Uzina „G” inițial, în prezent ICSI Rm. Vâlcea după reorganizare) dezvoltat de la zero (acum este folosit termenul de „investiţie de tip greenfield”) de Acad. Marius Sabin Peculea. A fost o unitate de cercetare, dar şi o şcoală… cu un singur Profesor! Mai târziu am realizat complexitatea organizaţiei – Uzina „G” şi faptul că era deja pe „culmile” succesului… cu siguranță una dintre cele mai importante realizări ale cercetării româneşti de la acea vreme. O tehnologie inter-disciplinară şi multi-disciplinară coordonată de domnia sa, urmată de un transfer tehnologic total. Totul, făcut cu conştiinţa unui lucru bine făcut, cu „smerenie” caracteristică unui grup de cercetare adevărat şi fără existenţa unei „vizibilităţi” de PR.
Astăzi suntem îndureraţi de trecerea la cele sfinte a Domnului Academician Marius Sabin Peculea şi este momentul în care, probabil, exemplul personalităţii şi muncii asidue a domniei sale şi a tot ce a însemnat în spatele acesteia să poată fi menţionat şi poate considerat de generaţia talentată de astăzi.
ICSI Rm. Vâlcea de astăzi, urmaşa Uzinei „G”, este un Institut cunoscut în România şi peste hotare, dar ceea ce îi asigură „conştiinţa de sine” este legătura cu începuturile… şi acestea sunt indisolubil definite într-un singur apelativ – Marius Peculea. Nu este locul şi nici momentul de a ne lăuda cu ceea ce face acum ICSI; probabil „smerenia” menţionată mai sus este de fapt un modus vivendi pentru cercetătorii de astăzi de la ICSI.
Considerat şi recunoscut pe plan naţional şi internaţional ca fiind „părintele apei grele“ româneşti şi „creatorul şcolii de criogenie” de la Râmnicu-Vâlcea, academicianul Marius Peculea rămâne o personalitate de referinţă a ştiinţei româneşti. Numeroasele sale scrieri - articole, cărți - dar mai ales succesul concret obţinut la Râmnicu Vâlcea, i-au adus în mod natural şi recunoaşterea: membru al Academiei Române, şase titluri de doctor „Honoris Causa” - acordate de Universităţile din Cluj (1995), Bucureşti (1996), Craiova (1996), Oradea (1998), Constanţa (2000) şi Timişoara (2002) -, precum şi cel de membru al „Academia Scienttiarium at Atrium Europeea” de la Salzburg, alături de o multitudine de alte titluri ştiinţifice (Premiul Academiei Române – „Dumitru Hurmuzescu”- 1981, ordinele Meritul Ştiinţific clasele II şi III, inclusiv Ordinul „Pentru Merit în Grad de Mare Ofiţer (2000).
Capacitatea ştiinţifică a Acad. Marius Sabin Peculea a făcut ca trecerea de la „inginerie” la ştiinţă – fizică şi chimie - să fie făcută natural, astfel încât „graniţele” artificiale existente la acel moment să dispară.
Pe lângă contribuţia şi meritele ştiinţifice enumerate, în parte, domnia sa a contribuit din plin nu numai la formarea unor generaţii întregi de cercetători fizicieni/chimişti/energeticieni etc., ci şi la formarea şi modelarea unor caractere şi valori umane.
De aceea, acum, la despărţirea dedomnia sa, colegii şi colaboratorii săi îi aducem un pios omagiu, cinstire şi preţuire eternă pentru întreaga sa contribuţie la formarea noastră profesională şi umană. Este de datoria noastră de a-i continua şi dezvolta activitatea şi de a menţine şcoala românească de criogenie la nivelul cel mai înalt.
Rămâneţi pentru noi un reper moral şi un model profesional deosebit!