”Mă surprinde virulența acestor acuzații, mai ales că PNL este direct implicat în aplicarea acestui proiect, prin faptul că liberalii conduc ADI APA, sunt primari PNL în această asociație, deci oameni informați care puteau să-i spună domnului președinte de partid că nu sunt probleme în cazul acestui proiect, că nu se pierde fiananțarea, că întârzierile semnării contractului au fost pe timpul guvernelor Orban, Cîțu. În fine, vreau să lămurim odată această situație, cu date precise, pentru a nu mai da loc de interpretări electorale, mai ales că eu nu sunt om politic și interesul meu este ca societatea să funcționeze, fiind unul dintre cei mai mari agenți economici din Vâlcea, de care depinde mai bine de jumătate din populația județului.
Județul Vâlcea derulează un proiect de implementare a rețelelor de apă și canalizare în județul Vâlcea de 261.470.272 de euro. Acest proiect este cu fonduri nerambursabile și împărțit în două programe europene operaționale – POIM (a cărui eligibilitate expiră la 31 decembrie 2023) și PDD (care se implementează pe perioada 2021 – 2027). Bun, în prima etapă din POIM avem alocată suma de 113.526.246 euro. Împărțită astfel 94% fonduri nerambursabile și 6% cofinanțarea noastră, a APAVIL. Din cei 94%, avem 85% contribuție a Uniunii Europene, 13% de la bugetul de stat și 2% cofinanțare a UAT-urilor. Și acum despre acest 6%, contribuția APAVIL. Nu există nicio astfel de directivă, de reglementare că APAVIL ar fi trebuit să mărească prețul la apă, pentru a asigura confinanțarea la proiecte europene. Prețul la apă este stabilit de mai multe instituții, are o anumită rigurozitate, nu îl facem noi, ca societate, după bunul plac. Revenind, APAVIL, Consiliul Județean Vâlcea și Primăria Râmnicului au făcut eforturi în acest sens și am luat legătura cu două banci, două bănci care ne-au trimis deja oferta pentru a lua acest împrumut. Situație care va fi rapid rezolvată. În tot acest timp nu am stat degeaba. Deși legislația este una foarte stufoasă, activitatea noastră fiind monitorizată în totalitate de organismele Uniunii Europene, cu care colaborăm zi de zi pentru implementarea acestui proiect. Astfel proiectul a fost deja împărțit în 19 contracte care trebuie licitate. Contracte pe care ni le aduce consultantul. Până acum am scos la licitație 7 contracte, în aceste zile au mai fost aduse alte trei contracte. Din cele 7 contracte scoase la licitație, unul a fost deja finalizat, 6 sunt în evaluare licitație. Două dintre aceste oferte nefiind conforme și se reia licitația. Ca o paranteză, îl rog pe domnul Cristian Buican să ne ajute și să invite și dumnealui firme sau companii să participe la aceste licitații precum și să insiste pe lângă cei 11 primari majoritatea edili PNL care doresc să-și predea serviciile de apă și canal APAVIL-ului, să urgenteze procedurile. În fine, proiectul este în implementare, acesta a fost semnat în toamnă, Vâlcea nu pierde nicio finanțare. În varianta în care nu s-ar finaliza până la 31 decembrie 2022 licitațiile, sumele restante se reportează pe următorul program operațional, 2021 – 2027. Aceasta este situația, APAVIL nu face politică, nu suntem vehicul electoral și nu ne dorim nici să fim folosiți ca subiect politic, mai ales că suntem o societate în care deopotrivă care deservește consumatori din majoritatea localităților vâlcene, administrate de primari de toate culorile politice”, a mentionat directorul APAVIL, Ionuț Florescu.