Tragedia de ieri, 23 mai, din Râmnicu Vâlcea, a șocat o țară întreagă! Alexandru, în vârstă de 19 ani, și-a pus capăt zilelor într-un mod cutremurător. Adolescentul a decis să-și dea foc pe un trotuar situat între un liceu din oraș și o sală de jocuri de noroc, după ce a turnat aproximativ 1,5 litri de benzină, pe care a achiziționat-o din apropierea locului unde s-a sinucis.
Reamintim că, tânărul a recurs la gestul necugetat după ce ar fi pierdut 3.000 de lei la jocurile de noroc, însă acest lucru nu ar fi adevărat, scrie Digi24.ro. Din acest motiv, oamenii legii fac în continuare cercetări pentru a depista cu exactitate motivele care l-au împins pe tânăr să recurgă la gestul necugetat.
De precizat este că, familia îndoliată vrea să afle, la rândul ei, ce s-a întâmplat, de fapt, și de ce Alexandru a decis să-și încheie socotelile cu viața. Mai mult decât atât, sora adolescentului exclude ipoteza potrivit căreia, fratele ei ar fi pierdut banii la jocurile de noroc și susține că tânărul nu părea a fi trist în ultima perioadă. Mai mult decât atât, chiar și autoritățile au exclus această teorie, aceea că băiatul ar fi pierdut banii la aparate.
"Ancheta este în desfășurare. În continuare se verifică imaginile de pe camerele de supraveghere pentru a se stabili cauzele și împrejurările care l-au determinat pe tânărul de 19 ani să recurgă la acest gest", au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.
Mama lui Alexandru, declarații sfâșietoare după decesul adolescentului
Cazul lui Alexandru a cutremurat mulți români! Adolescentul și-a pus capăt zilelor prin auto-incendiere, între un liceu din oraș și o sală de jocuri de noroc.
De asemenea, cu ultimele puteri, mama lui Alexandru a făcut o serie de declarații despre întreaga tragedie, spunând la rândul său că exclude din start teoria potrivit căreia, băiatul ei ar fi pierdut banii la aparate.
„Ce s-a întâmplat cu el de când a plecat de acasă în dimineaţa asta nu ştiu. N-a mai răspuns la telefon, nu nimic..A zis: "mami, plec, mă întâlnesc cu nişte băieţi. După aia, mă duc." Că a vorbit la un restaurant pentru un post, dar nu ştiu care restaurant.(...) Un copil care te îmbrăţişa şi te pupa şi pe mâini şi pe cap, ca să aveţi idee ce fel de copil era. Nu juca, domnule, la jocuri! Singurul viciu pe care-l avea era că fuma. În rest nu avea niciun viciu." , a declarat mama lui Alexandru, scrie Observatornews.ro.