Un bărbat din județul Vâlcea a fost reținut de polițiștii sibieni fiind cercetat pentru furt dintr-o locuință din Șura Mare. Prejudiciul creat se ridică la 12.000 de lei. 

Bărbatul în vârstă de 45 de ani este bănuit că, la data de 30 martie, ar fi pătruns prin efracție într-un imobil de pe raza localității Șura Mare, de unde ar fi sustras bani și bijuterii din aur. Prejudiciul creat se ridică la suma de 12.000 de lei - relateaza oradesibiu.ro

„În cadrul activităților desfășurate în vederea soluționării cauzei, la data de 4 mai a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub coordonarea procurorului de caz și cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Vâlcea, au desfășurat o percheziție domiciliară pe raza localității Băile Olănești, județul Vâlcea, ocazie cu care au fost ridicate mai multe bunuri și bani, susceptibile a proveni din comiterea de infracțiuni”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.