De ce ar arunca in derizoriu presedintele CJ Valcea munca unui jurnalist, indiferent cine ar fi acela?!

marți, 2 mai 2023

Am vizionat cu mare interes, jurnalistic bineinteles, interviul luat de reputatul ziarist Gheorghe Smeoreanu - presedintelui Consiliului Judetean Valcea, Constantin Radulescu. Intrebari interesante, raspunsuri mestesugite, cel putin la fel de interesante. Intr-o ora de interviu au fost abordate mai multe subiecte din domenii precum: administratia, politica, economia si la un moment dat: presa. Nu-mi voi da cu parerea acum despre ceea ce a spus seful PSD referitor la drumuri, poduri, spitale, gunoaie si alte chestiuni, pe care le coordoneaza in calitate de presedinte al CJ Valcea. E adevarat ca s-au realizat foarte multe lucruri pozitive in judet, se vede cu ochiul liber, numai un rauvoitor ar sustine contrariul!

Ceea ce mi-a atras atentia a fost modul in care a abordat Radulescu relatia cu presa, cu acea parte a presei care-si permite luxul de a-i mai trage de maneca, din cand in cand, atunci cand gresesc, pe politicieni, functionari, oameni de afaceri si alte categorii de personaje care se invart in zona banului public. Catranit din cale afara ca, de ziua lui, un jurnalist si-a permis sa scrie ca au fost ridicate documente de catre politisti de la sediul CJ Valcea, in cadrul unui dosar penal in care exista suspiciuni de frauda cu fonduri europene! Insusi presedintele CJ a confirmat ca informatia era reala, dar supararea cea mare (atentie!) provenea din faptul ca jurnalistul respectiv nu l-a sunat sa-i ceara opinia in legatura cu subiectul?! Pai si daca-l suna - nu mai ridicau politistii de la Politia Economica documentele respective sau ce?!

De ce ar arunca in derizoriu un ziarist o asemenea informatie, de interes maxim pentru public, mai ales cand vede cu ochii lui dosarul (mii de documente in cadrul unei licitatii pentru asfaltarea unui drum, pe fonduri europene!). Dar de ce ar arunca in derizoriu presedintele CJ Valcea munca unui jurnalist, indiferent cine ar fi acela?! Si insinuarea aceea ca, vezi Doamne, omul de afaceri neprihanit (:)))) ar putea sa-i ceara daune ziarului din cauza caruia i s-a sistat pentru o perioada finantarea de catre autoritatile de control ale UE  - mi s-a parut, sincer, total deplasata si sigur nu-i face deloc cinste lui Constantin Radulescu, cel care spune ca fost el insusi candva... ziarist! In rest, sa auzim numai de bine despre drumuri, poduri, spitale, gunoaie...

Tiberiu Pirnau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe