Sparle si soparle, 20.04.2023

joi, 20 aprilie 2023
  • În prezent, este în dezbatere publică aprinsă (cu precădere prin mediul online) faptul că primăria plătește mult prea mult (1,2 milioane de euro) pentru amenajarea unui sens giratoriu la intersecția Calea lui Traian cu str. Posada. În spatele acestor dezbateri se află ... Virgil Pîrvulescu. Dar, viceprimarul liberal a uitat probabil că a votat PENTRU la hotărârea de consiliu local nr. 233/2021 privind aprobarea includerii obiectivului de investiții „Amenajare sens giratoriu intersecția Calea lui Traian cu str. Posada” la finanțare prin programul național de investiții Anghel Saligny, fiind de acord inclusiv cu devizul general și cu suma aferentă acestei investiții. Ca urmare, prin consilierul personal din Primărie (plătit și el, ca și stăpânul său, din impozitele râmnicenilor!), Pîrvulescu își asmute la atac „cățeii” care, bineînțeles, devin brusc specialiști (și) în amenajarea de sensuri giratorii și încep să vocifereze online tot soiul de aberații, ca într-un jalnic concurs cu premii în care cine latră mai tare primește osul!

 

  • Potrivit presei mondene, cununia Cristinei Spătar cu milionarul vâlcean Vicențiu Mocanu a luat prin surprindere pe toată lumea. Nici măcar rudele sau prietenii foarte apropiați n-au știut de pasul cel mare pe care regina R&B l-a făcut la finalul anului trecut, când i-a spus „Da!”, la starea civilă, noului ei soț! La cununia artistei cu milionarul vâlcean au mai fost prezenți Mihaela Gurău și Nicușor Iordan, rudele proaspeților miri, dar și sora artistei, care a venit și ea, într-un suflet, special din Italia, împreună cu familia ei. Prin urmare, anul 2023 o prinde pe Cristina Spătar măritată pentru a doua oară. Mirii și-au programat deja nunta pentru vara lui 2023 și au început deja pregătirile în forță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe