07
Prin hotărârea nr. 14/2023, Consiliul Local orașului Ocnele Mari a aprobat proiectul de investiții „Centru Comunitar Integrat în oraşul Ocnele Mari” și depunerea spre finanţare în cadrul apelului de proiecte al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Valoarea totală a proiectului este în cuantum de 978.005 lei fără TVA. S-a mai aprobat finanţarea din bugetul local al tuturor cheltuielilor neeligibile care asigura implementarea proiectului, astfel cum acestea vor rezulta in documentaţiile tehnico-economice solicitate în etapa de implementare, precum și resursele umane specializate necesare furnizării serviciilor medico-sociale în cadrul Centrului Comunitar Integrat. Anul trecut, Consiliul Local orașului Ocnele Mari a adoptat documentaţia tehnico-economică faza studiu de fezabilitate pentru obiectivul „Amenajare zonă de promenadă dotată cu spații comerciale și de servicii, piaţa de sezon si alei pietonale în zona adiacentă ștrandului Ocnele Mari”, în vederea modernizării parcării auto Ocnele Mari și a unei porţiuni din strada ștrandului. Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA este de 2.458.261 lei, iar durata estimată de execuţie a lucrărilor este de 8 luni. „Compania Națională de Investiții ne-a transmis acceptul de finanțare a sălii de sport din Ocnele Mari. Reamintesc că proiectul nostru se referă la o sală școlară de sport în tribunele căreia încap cu ușurință peste 100 de spectatori. Ne deplasăm pe drumuri modernizate recent și iluminate corespunzător. Cu finanțarea sălii de sport pornim primele proiecte de mari investiții publice pe care le-am planificat în Ocnele Mari pentru perioada imediat următoare”, a spus primarul Remus Sasu. Prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, Primăria Ocnele Mari va beneficia de 14,5 milioane de lei la proiectul „Reabilitare și modernizare străzi în orașul Ocnele Mari”.
Web Design by DowMedia