Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște în comuna Mateești s-a realizat și curățenia generală de primăvară de la văruirea copacilor până la plantarea florilor în punctele de interes.
Curățenia exterioară a avut loc concomitent cu acea curățenie interioară pe care fiecare dintre noi este responsabil să o facă pentru participarea la Învierea Domnului nostru, Iisus Hristos.
Acum putem se participăm curați la Deniile din Săptămâna Patimilor și să alungăm din suflet intunericul pacatelor si să ne umplem de lumina cea tainică și nevăzută a prezenței iubitoare a lui Hristos în noi.
Paștile înseamnă înnoire, așa cum și religios vorbind, este. Este Înviere, este Trecere. Este ceea ce stă la baza creștinismului.
De aceea mergem curați în noaptea Învierii la biserică să luăm lumină. Ca să vedem din nou o dată, și încă o dată drumul spre rai din fața noastră.
Sănătate și Doamne Ajută!
Ilie Cosmin Anghelescu-primarul comunei Mateești
Web Design by DowMedia