Activități dedicate Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice

sâmbătă, 1 aprilie 2023

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Parohia Câinenii Mari, Protoieria Călimănești, în colaborare cu Sectorul Social al Arhiepiscopiei Râmnicului, a organizat activitatea socio-educativă numită Micii patiseri,  unde persoane vârstnice din comunitate au învățat copiii, elevi ai Școlii Gimnaziale Gen. David Praporgescu din Câinenii Mari, să prepare gogoși de post.

Manifestarea a avut loc la Căminul Cultural din satul Câinenii Mari, cu implicarea Școlii  Gimnaziale Gen. David Praporgescu, din Câinenii Mari.

„Avem mulțumirea sufletească pentru faptul că am putut aduce bucurie și voie bună, atât pe chipul copilașilor prezenți la eveniment, cât și pe chipul persoanelor vârstnice participante. Împreună, ne-am făcut părtași la bucuria dăruirii, întrucât atunci când faci bine, primești în suflet bucurii care nu pot fi descrise în cuvinte. Persoane vârstnice au învățat pe cei mici să facă gogoși delicioase de post, iar aceștia i-au învățat pe cei mai în vârstă să deseneze. Am cântat pricesne și am descoperit cuvinte înălțătoare despre Drumul crucii în postul mare”, a precizat PC Pr. Iulian Bărbuș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe