Demersul Municipalității Râmnicului de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență a unui număr cât mai mare de proiecte menite să crească confortul și siguranța râmnicenilor, dar și a locuitorilor din unitățile administrativ-teritoriale învecinate, a continuat miercuri, 8 februarie, prin semnarea la București a încă două contracte de finanțare. Astfel au făcut un pas important spre concretizare proiectele „Creșterea eficienței energetice în clădirea Școala Gimnazială Colonie” (cu o finanțare contractată în valoare de 2,91 mil. lei pe Componenta 5 – „Valul Renovării”) și „Sisteme de transport inteligente la nivelul localităților membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ADI Transport” (cu o finanțare contractată de 16,83 mil. lei pe Componenta 10 – Fondul Local). Cele două proiecte vin în completarea altora aflate în derulare sau deja contractate: „Dezvoltare locală în comunități marginalizate. Componenta 1 – Colonie Nuci” (finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, aflat la acest moment în stadiu avansat de implementare), respectiv ”Extinderea transportului public de călători către zonele turistice din județul Vâlcea”, al cărui contract de finanțare, tot prin PNRR, a fost semnat de primarul Mircia Gutău în luna decembrie a anului trecut.
Până în prezent, Municipalitatea Râmnicului a mai obținut finanțare pe Componenta „Valul Renovării” din PNRR pentru reabilitarea termică a 10 blocuri de locuințe, a Liceului Sanitar „Antim Ivireanul”, a Colegiului Energetic, a imobilului care găzduiește Cabinetul Pneumologic (Dispensarul TBC) din Calea lui Traian și a sediului Primăriei Municipiului, suma totală contractată ajungând la acest moment la valoarea de 112 milioane lei, la care se adaugă alte peste 120 milioane lei pe Componenta 10 – Fondul Local.
Web Design by DowMedia