Cea mai recentă întâlnire a primarului Mircia Gutău cu râmnicenii care se confruntă cu diverse probleme, consumată în sesiunea de audiențe de săptămâna trecută, a condus la o serie de dispoziții menite să rezolve cea mai mare parte a situațiilor prezentate. Astfel, printre măsurile dispuse de edilul-șef se numără realizarea de către DADP a unor rampe de acces pentru persoane cu dizabilități la un bloc de pe aleea Ciocârliei și la un altul din Calea lui Traian Sud, consolidarea în această vară a piciorului unui pod ce face legătura între intrarea Albinei și strada Buda, amenajarea cu piatră spartă a unei străduțe adiacente străzii Dealul Malului, extinderea canalizării pe strada Copăcelu (zona intersecției cu strada Depozitelor) de care să beneficieze mai multe gospodării sau demararea unui program de asfaltare a străzilor din cartierul Petrișor imediat ce vremea o va permite. Următoarele audiențe acordate de primarul Gutău vor fi în luna martie, la o dată ce va fi anunțată din timp astfel încât cetățenii să aibă posibilitatea să se înscrie la Centrul pentru Informarea Cetăţenilor sau prin e-mail pe adresa [email protected].
Web Design by DowMedia