SCM RÂMNICU VÂLCEA A FĂCUT INSTRUCȚIE CU UNGUROAICELE DE LA VAC!

duminică, 8 ianuarie 2023

 

Debut excelent în grupele EHF European League pentru SCM Rm. Vâlcea. Oltencele au marcat 40 de goluri în poarta echipei maghiare Praktiker Vac

Pentru a doua oară consecutiv în grupele EHF European League, SCM Rm. Vâlcea a debutat cu un succes categoric în actuala ediție a celei de-a doua competiții europene.

Echipa antrenată de Bent Dahl a câștigat cu 40-30 în fața echipei maghiare Praktiker Vac, pe care a învins-o de două ori și în ediția trecută a EHF EL. A fost un meci într-un singur sens pentru românce, chiar dacă au fost și momente de cădere în jocul gazdelor - RELATEAZA EUROSPORT.RO

Vâlcea a început serios, a condus cu 10-5, 14-8 și 16-10, dar pe fondul schimbării titularelor, Vac a revenit și a marcat de șase ori consecutiv S-a ajuns astfel la 16-16. Bent Dahl a fost nevoit să le trimită din nou pe teren pe Glibko, Elghaoui, De Jong, iar Vâlcea a intrat la pauză în avantaj: 21-18.

 

CONCURS DE GOLURI PE CONTRAATAC

În partea a doua, oltencele au avut același start lansat ca și în prima parte. Scorul a luat proprții pe fondul numeroaselor contraatacuri fructificate de gazde. Pivotul Asma Elghaoui, dar și extremele Asuka Fujita și Elin Hansson, au făcut întrecere de goluri pe faza a doua. Irina Glibko a marcat și ea la foc automat de la 9 metri, iar Vâlcea avea deja 11 goluri avant în minutul 50: 35-24.

 

 

De la maghiare, doar Csenge Kuczora a fost periculoasă, centrul oaspetelor marcând 10 goluri în poarta apărată de Daciana Hosu și Isabell Roch. S-a terminat 40-30, o victorie categorică pentru SCM Rm. Vâlcea care se va bate însă pentru calificarea în faza a doua a competiției cu nemțoaicele de la Thuringer și cu franțuzoiacele de la Paris 92. În prima etapă, în meciul direct dintre cele două, Thuringer a învins pe teren propriu cu 28-24.

În etapa a doua, pe 15 ianuarie, Vâlcea va juca la Paris, cu echipa clasată pe locul 4 în prima ligă franceză.

SCM RM. VÂLCEA-PRAKTIKER VAC 40-30 (21-18)

SCM Rm. Vâlcea: Hosu (6 intervenții), Roch (4 parade) – Elghaoui 9, Glibko 9, Hansson 6, Fujita 5, De Jong 4, Bucur 3, B. Klikovac 2, Levchenko 1, Lupei 1, Băcăoanu, Coman, Asanin, Florica. Antrenor: Bent Dahl

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe