Patru tineri din judeţul Vâlcea, reţinuţi după ce au violat o fată de 19 ani

miercuri, 4 ianuarie 2023

Patru tineri din judeţul Vâlcea, cu vârste cuprinse între 17 şi 24 de ani, au fost reţinuţi de poliţişti, fiind acuzaţi că în luna decembrie au violat o tânără în vârstă de 19 ani, informează IPJ Vâlcea, conform News.ro.

Tânăra în vârstă de 19 ani a fost păcălită să vină în vizită la unul dintre suspecţi, acolo unde a fost abuzată de toţi cei patru tineri, potrivit unor surse judiciare citate de News.ro.

„Din cercetări a reieşit faptul că, în noaptea de 17/18.12.2022, cei 4 tineri în timp ce se aflau la domiciliul unuia dintre aceştia, prin punerea în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa şi profitând de această stare, au întreţinut raporturi sexuale cu o fată de 19 ani, din comuna Roeşti, judeţul Vâlcea”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Poliţiştii au descins miercuri dimineaţă la locuinţele tinerilor. „În urma percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţele a 4 persoane, cu vârste cuprinse între 17 şi 24 de ani, din care 2 pe raza oraşului Horezu şi 2 pe raza oraşului Berbeşti din judeţul Vâlcea, au fost descoperite şi ridicate mijloace de probă ce au legătură cu fapta cercetată”, a adăugat IPJ Vâlcea.

În urma anchetei şi în baza probelor cei patru au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe