În data de 27 decembrie 2022, Consiliul local al comunei Perişani a aprobat alocarea pentru elevii din cadrul învăţământului preuniversitar de stat, din cadrul Şcolii Gimnaziale Perişani, pentru anul şcolar 2022-2023, a următoarelor categorii de burse şcolare şi cuantumul acestora: burse de merit pentru un număr de 3 elevi, cuatumul unei burse fiind de 200 lei; burse de studiu pentru un număr de 12 elevi, cuatumul unei burse fiind de 150 lei; burse de ajutor social pentru un număr de 66 elevi, cuatumul unei burse fiind de 200 lei. În acest an, Sorin Leonte, viceprimarul cu atribuţii de primar din Perişani, şi-a propus să doteze și celelalte două cămine culturale din localitate, din satele Perișani şi Spinu: „După ce am dotat căminul cultural din centrul localităţii, trebuie să ne îndreptăm atenţia şi spre celelalte, pentru a le pune apoi la dispoziţia oamenilor pentru găzduirea unor evenimente festive sau, pur şi simplu, pentru diverse întâlniri cu locuitorii. Pe lângă achiziţionarea de mobilier nou, vrem să mai investim în sistemele de iluminat, de sonorizare, de aer condiţionat”. Conform listei obiectivelor de investiții finanțate prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, Primăria comunei Perişani figurează cu proiectul „Modernizare străzi în comuna Perișani, jud. Vâlcea”, la valoarea de 14,12 milioane de lei. În luna aprilie 2022, Primăria comunei Perişani a finalizat lucrările de consolidare a drumului Câmpului, dar şi pe DC 5 Perişani - Mlăceni, în punctul Popa Elena. „Pentru cele două obiective, am primit suma de 720.000 de lei pe situaţii de urgenţă, dar în plus am mai alocat din bugetul local încă 820.000 lei pentru uliţa Câmpului, unde am luat în calcul şi asfaltarea întregii porţiuni afectată de calamităţi, în lungime de 1 km”, a declarat Sorin Leonte, viceprimarul cu atribuţii de primar din Perişani.
Web Design by DowMedia