Colocviul „Sfântul Mitropolit Iosif al Moldovei, filantrop și clasic al muzicii de tradiție bizantină” la Biserica Mănăstirii Şerbăneşti – Morunglav

Sfântul Iosif a îndeplinit ascultarea de egumen la Mănăstirea Șerbănești-Morunglavu din anul 1849 până în 1857. În urma cutremurului din 1802 și a stricăciunilor provocate în timpul Revoluției de la 1821, mănăstirea ajunsese în ruină, fiind restaurată prin straduința tânărului egumen de atunci, Iosif Naniescu, care a împodobit sfântul locaș cu alese obiecte de cult.

În comunicarea susținută, Pr. prof. dr. Codrut Dumitru Scurtu a prezentat aspecte privitoarea la studierea muzicii psaltice. Despre vocația de interpret psalt a Sfântului Iosif Naniescu grăitoare sunt însemnările mitropolitului de pe manuscrisele donate Bibliotecii Academiei Române din București dar și ale celor care l-au cunoscut și au lăsat în timp valoroase caracterizări despre râvna și priceperea acestuia, unul dintre aceștia fiind episcopul Filotei al Buzăului, contemporanul său, care îi scrie următoarele   ... „veți fi cel dintâi ce cu bucurie și cu plăcere prin mijlocul nostru veți îndeplini această lipsă de scrierile și producțiile originale și traduse ce cunoaștem că aveți și care după meșteșugul muzicii ce mai cu deosebire îl cunoașteți și după gustul plăcut ce aveți în a semăna cântări după stilul vechii biserici.” ... (Cf. Biblioteca Academiei Romane (B.A.R.), manuscrisul nr. 4397, fila 89) Compozițiile muzicale ale Mitropolitului Iosif Naniescu sunt răspândite în peste 76 de manuscrise în România, aflate în 28 de biblioteci și 23 de manuscrise muzicale în Sfântul Munte Athos.

În continuare, părintele dr. Laurențiu Rădoi a arătat că Sfântul Iosif Naniescu a fost un vrednic slujitor al lui Hristos, ctitor de lăcaşuri sfinte, cărturar, sprijinitor al culturii şi părinte al celor întristaţi şi nevoiaşi.

S-a născut în satul Răzălei, jud. Bălți, din Basarabia, la 15 iulie 1818, în familia preotului Anania Mihalache, primind la botez numele Ioan. Rămânând de mic orfan de tată, a fost crescut de mama sa Teodosia care, intrând în monahism, pe când copilul avea 10 ani, l-a lăsat în grija  unchiului său, ieromonahul Teofilact de la Mănăstirea Frumoasa din Basarabia. Aici a început să deprindă rânduiala monahală și pravila bisericească, până în 1831, când unchiul său a venit la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi, unde era un spital pentru îngrijirea bolnavilor. Trei ani, zi și noapte, copilul minune, cum i se spunea, era lângă cei aflați în suferință, la rugăciune și priveghi, la ascultări și învățătură.

În anul 1834, a părăsit Iașiul, însoțindu-l pe Teofilact la Mănăstirea Sfântul Prooroc Samuel din Focşani, apoi la Episcopia de la Buzău, unde a fost remarcat de episcopul Chesarie pentru cântările frumoase de la strană și purtarea cuviincioasă. Acesta l-a tuns în monahism în 1835, punându-i numele Iosif, apoi l-a hirotonit diacon şi l-a îndrumat să se înscrie la Seminarul de la Buzău, mai apoi la Academia „Sf. Sava” din Bucureşti pentru a-și desăvârși studiile.

Pentru destoinicia și cultura sa aleasă, din anul 1849 a îndeplinit ascultarea de egumen al Mănăstirii Şerbăneşti-Morunglavu, care ținea de Eforia Spitalelor civile din București. Aici se remarcă printr-o susţinută lucrare duhovnicească, de rectitorire a bisericii şi a chiliilor, păstrându-se din timpul său patru icoane împărătești pictate de Gh. Tătătărescu. Totodată, a purtat grijă de cântările de la strană și s-a arătat preocupat de istoria locurilor, vizitând deseori Schitul Stănești unde a descifrat inscripția de pe mormântul lui Stroe Buzescu, despre care, în anul 1861 a scris un studiu bine documentat. În această perioadă, a fost hirotonit ieromonah și apoi ridicat la rangul de protosinghel de către Sfântul Ierarh Calinic.

Din 1857 primește ascultarea de stareț al Mănăstirii Găiseni din județul Dâmboviţa, unde a slujit până în anul 1863, când a fost numit „curator" la Mănăstirea Sărindar din Bucureşti. După secularizare, și-a îndreptat atenția către învățământ, fiind numit  profesor de religie la câteva școli din București: Gimnaziul „Gh. Lazăr”, Liceul „Matei Basarab” şi la Şcoala Normală „Carol I”. Timp de un an, între 1870-1871, a fost director al Seminarului Central din Bucureşti, unde s-a bucurat de prețuirea tuturor, fiind riguros cu prezența la clase, disciplina și punctualitatea, dar și atent la lipsurile elevilor săraci, cărora le oferea bani, cărți sau haine.

Pentru calitățile sale deosebite, în anul 1872 a fost hirotonit episcop-vicar al Mitropoliei Ţării Româneşti, cu titlul de Mireon, iar după numai un an, a fost ales Episcop al Argeşului. În această calitate, a făcut demersurile pentru restaurarea Catedralei episcopale, afectată în urma unui incendiu. Prețuit de către oficialitățile vremii, a fost propus drept candidat la scaunul de mitropolit primat. După doi ani petrecuți la Argeș, a fost ales Mitropolit al Moldovei, pe care a cârmuit-o 27 de ani, cu bunătate şi blândețe.