Sparle si soparle, 22.12.2022

joi, 22 decembrie 2022
  • Primăriile din Vâlcea, cu probleme în asigurarea finanțării pentru cheltuieli de funcționare, au primit din fondul de rezervă al Guvernului suma de circa 20 milioane de lei. „În contextul actualei situații economice, unitățile administrativ teritoriale se confruntă cu probleme deosebite în ceea ce privește asigurarea surselor de finanţare a cheltuielilor curente şi de capital. Astfel, nu poate fi asigurată finanțarea pentru unele categorii de cheltuieli de strictă necesitate precum cheltuieli de funcţionare (salarii, iluminat public şi întreţinerea acestuia, salubritate, etc.), sentințe, cofinanțarea proiectelor, asigurarea cu energie termică, corecții financiare, cheltuieli de capital, cât şi alte cheltuieli neprevăzute”, se arată în nota de fundamentare a hotărârii de guvern.

 

  • Veste bună! Marți, 20 decembrie 2022, s-a deschis circulația pentru toate categoriile de autovehicule, cu excepția transporturilor cu gabarit care depășește 40 de tone, pe DN7 între Pitești și Râmnicu Vâlcea, fiind ridicate restricțiile instituite pentru lucrările de punere în siguranță a podului peste râul Topolog. Precizăm că viteza maximă admisă la traversarea podului este de 30 km/h. Începând cu data de 4 noiembrie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a impus restricții auto la podul situat peste râul Topolog, localitatea Milcoiu, județul Vâlcea, pentru lucrări de punere în siguranță a suprastructurii podului. Este vorba despre următoarele lucrări: tensionări exterioare de grinzi prin forțe mari; ridicarea tablierului podului pentru înlocuirea aparatelor de reazeme; deblocarea deplasărilor grinzilor prin înlocuirea dispozitivelor de acoperire a rosturilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe