Averea imobiliară a consilierului județean Ion Belciu (președintele PSD Berbești), cuprinde două terenuri intravilane de peste 3.000 mp, două apartamente și o casă de locuit, toate în Berbești, bașca un apartament în Râmnicu Vâlcea. La bănci, Ion Belciu deține depozite bancare sau conturi curente de 12.500 de euro (la CEC Bank) și de 772 milioane de lei vechi (la Raiffeisen Bank). Anul trecut, social-democratul Ion Belciu a ridicat următoarele sume: 140 milioane de lei vechi din calitatea de consilier parlamentar la Camera Deputaților, 230 milioane de lei vechi din cea de agent asigurări (!), 20 milioane de lei vechi din chirii, dar cel mai mare „cașcaval politic” l-a încasat din indemnizațiile de la Autoritatea Teritorială de Ordine Publică și de la Consiliul Județean Vâlcea - peste 400 milioane de lei vechi. Conform declarației de interese, Ion Belciu este acționar la firma SC Mali SRL.
Zilele trecute, a avut loc un nou Comitet de Coordonare Locală a organizației municipale liberale, însă de la care au lipsit mai mulți consilieri locali din Râmnicu Vâlcea, semn al unei profunde „răceli” între aceștia și viceprimarul Virgil Pîrvulescu. Concret, din cei 9 consilieri PNL au răspuns prezent... doar 4. „Știu că membrii liberali nu erau obișnuiți ca aceste ședințe să se țină la fiecare 3 luni, așa cum spune regulamentul PNL, dar eu le consider de o importanță majoră. Când nimeni nu credea în această echipă, voi ați fost acolo, alături de noi! Asta pentru mine înseamnă loialitate, iar eu nu voi uita niciodată oamenii care mi-au fost alături și care la fiecare CCL vin să discute cu mine problemele orașului și ale partidului”, a transmis amenințător viceprimarul Virgil Pîrvulescu.
Acționarii SC Wipro Infrastructure Engineering SA (fosta fabrică HERVIL) au aprobat, de principiu, iniţierea şi participarea societăţii din Râmnicu Vâlcea, în calitate de societate absorbantă, la procesul de fuziune prin absorbţie. În urma acestuia, SC Wipro Infrastructure Engineering SA a absorbit SC Wipro Enterprises SRL, o societate cu răspundere limitată, constituită şi care funcţionează potrivit legislaţiei din România, cu sediul social în municipiul Râmnicu Vâlcea. Data situaţiilor financiare ale societăţii şi ale societăţii absorbite, care urmează au fost folosite pentru a se stabili condiţiile fuziunii erae 31 decembrie 2021.