În timp ce marile dosare stau la rând pentru a fi închise în acord cu decizia CCR, un vâlcean trebuie să execute cinci ani de închisoare pentru că a cumpărat motorină furată de la mecanicii de locomotivă. La data faptei, bărbatul lucra ca acar la C.F. Băbeni, iar după 2014, an la care a început urmărirea penală, s-a îmbolnăvit de diabet și s-a pensionat pe caz de boală. Condamnatul a obținut din activitatea infracțională un beneficiu de 35 de lei, cumpărând combustibil cu 1 leu mai ieftin decât prețul pieței - relateaza FANATIK.RO
Nicolae C. face parte dintr-un lot de 39 de inculpați compus din mecanici de locomotivă și alți angajați ai CFR, din care unul a decedat în timpul fazei de judecată. În ianuarie 2022, Judecătoria Horezu a decis să-i achite pe toți, după ce raportul de expertiză a stabilit că respectivul combustibil ar fi fost, de fapt, motorină reziduală ”derivată din infestarea motorinei din rezervoarele locomotivei cu apă sau ulei”.
Motorina reziduală se colectează prin golirea și scurgerea rezervoarelor, în caz contrar motoarele locomotivelor putând să funcționeze în mod defectuos. Prejudiciile calculate de procurori în dreptul inculpaților sunt, în marea majoritate, între 250 de lei și 400 de lei. În multe dintre cazuri, plata avocaților și a expertizelor a depășit cu mult prejudiciul din dosar.
Practic, pentru cei 2.690 de litri care ar fi fost furați, nu s-a putut stabili valoarea prejudiciului, motiv pentru care CFR Marfă Craiova nu s-a mai constituit în parte civilă (în schimb, CFR Călători a solicitat recuperarea prejudiciului).
”Pe de altă parte acest dubiu a fost întărit şi de persoana vătămată, care prin reprezentantul … (fila 774) trimis în faţa instanţei pentru a da lămuriri a arătat, în esenţă, că motorina reziduală este mai mult un amestec de apă şi rugină sau o emulsie de apă cu motorină şi ulei. A învederat că motorina din rezervoare ar trebui să rămână de culoare verde, însă ca urmare a defectării aparaturii, ea poate fi contaminată cu apă, ulei, rugină şi parafină, aceasta din urmă fiind un aditiv folosit pe timpul iernii, fără relevanţă în speţa desfăşurată pe timpul verii”, se arată în motivare.
Mai mult, nu s-a putut stabili cu exactitate nici cantitatea ”dispărută” din rezervoarele locomotivelor, în condițiile în care instalația de măsurare a consumului ”dă erori mari”, așa cum a recunoscut inclusiv personalul CFR audiat.
Cât despre inculpatul Nicolae C., procurorii au reținut că a cumpărat motorină de două ori, ”o dată 15 litri, altă dată 20 de litri”, la prețul de 4 lei/litru (prețul la pompă era de aproximativ 5 lei). Bărbatul și-a recunoscut fapta și a declarat că știa de mulți ani că mecanicii de locomotivă vând combustibil. Tranzacția a fost efectuată direct din tren, pe ruta Băbeni – Alunu, acolo unde există o porțiune unde garnitura încetinește.
După decizia Judecătoriei Horezu, procurorii au făcut apel, iar cazul a ajuns la Curtea de Apel Pitești, care a întors cu totul sentința. Astfel, după 8 ani de cercetare penală și judecătorească, toți cei 38 de inculpați rămași în viață au fost găsiți vinovați pentru delapidare și condamnați la câte doi ani de închisoare.
”În total, 14.000 de lei reprezintă despăgubirile civile în acest dosar, adică 2.800 de euro. Și pentru banii ăștia, se condamnă 38 de inculpați la câte 2 ani de închisoare, adică, în total, 76 de ani de pedeapsă.
Cred că ați auzit de situații de delapidare. Foarte recent, Înalta Curte, într-un dosar de 2 milioane de euro, a dat 3 ani cu suspendare”, a declarat avocatul Veronel Rădulescu pentru FANATIK.
Cel mai ghinionist a fost Nicolae C, cel care mai avea o condamnare cu suspendare din 2013, ala că în cazul lui s-a considerat stare de recidivă. Astfel, el va executa 5 ani de închisoare plus 2 ani în care îi vor fi suspendate drepturile civile.
Cazul bărbatului l-a impresionat pe reputatul avocat Veronel Rădulescu, cel care a dezvăluit că a declarat recurs în anulare la decizia Curții de Apel Pitești. Procesul se va judeca la Înalta Curte, ultima instanță care ar mai putea întoarce sentința definitivă.
Avocatul spune că a fost pur și simplu impresionat de povestea bărbatului și că a acceptat, în urmă cu doar câteva zile, să se implice în acest caz.
”Nu se poate să trimiți 5 ani la închisoare pentru 35 de litri de motorină, chit că ar fi furat-o cu mâna lui. Este exact situația femeii care a fost condamnată la 4 ani pentru că a furat o rață. Tot cam atât costă și motorina asta, cât o rață. (…)
Ca judecător te uiți că omul ăsta e amărât. El a făcut și un infarct în închisoare, are și diabet, e dependent de insulină.
Ca să ajungă la 5 ani, în dosarul ăsta i-au dat 2 ani, cum le-a dat la toți, dar i-au mai dat să execute o pedeapsă de 3 ani de prin 2013. Pentru că starea de recidivă, pe noul Cod, se analizează într-un fel. Dar în 2013 nici nu exista Noul Cod Penal, iar modul de a analiza reabilitarea trebuia făcută într-un fel. El a făcut și cerere, dar nu l-a luat nimeni în seamă”, a mai declarat Veronel Rădulescu.
Analistul Cozmin Gușă a prezentat, pe pagina sa de socializare, acest caz, trăgând un semnal de alarmă și notând că – de aproximativ două decenii – scrie despre/analizează ”contribuția decisivă a justiției românești la îngroparea țării”.
Potrivit acestuia, ”marii corupți” au reușit să scape de pedeapsă, iar prejudiciile nu au fost recuperate, putându-se vorbi chiar despre ”mafiile organizate pentru devalizări, mafii ce au în componență procurori, judecători, lucrători în serviciile secrete”.
”Un vâlcean dornic de un chilipir, om serios altfel și cu familie, a cumpărat la negru acum mai mulți ani 35 de litri de motorină de la un mecanic de locomotivă. Atunci prețul litrului de motorină la pompă era de 5 RON, omul nostru a cumpărat cu 4 RON, potlogăria a fost investigată, documentată și judecată timp de mai mulți ani, iar în final Curtea de Apel Pitești a dispus condamnarea sa la detenție de 5 ani pentru complicitate la delapidare. Prejudiciul a fost calculat la 175 RON, iar beneficiul condamnatului la 35 RON. (…)
Scriu de vreo 20 de ani despre contribuția decisivă a justiției românești la îngroparea țării, am tot analizat felul în care mereu prin mecanismele absconse au reușit să scape marii corupți, să nu se recupereze prejudiciile, cum corporațiile multinaționale au reușit să-și falimenteze concurenții naționali tot prin proceduri în justiție, nu mai vorbesc despre mafiile organizate pentru devalizări, mafii ce au în componență procurori, judecători, lucrători în serviciile secrete”, a notat analistul Cozmin Gușă în mediul online.
”Cu cazul prezentat azi devine clar înțelesul dictonului din titlu, «Fiat iustitia, pereat mundus!» (Să se facă dreptate, de-ar fi să piară lumea), pe care trebuie să-l pricepem că justiția o (va) duce bine, iar cetățenii vor pieri individual sau în grupuri, ca amărâtul ce-a căutat un chilipir cu beneficiu ilegal de 35 RON, iar acum e pe cale să stea 5 ani după gratii, dacă nu va muri pe-acolo din cauza bolilor”
Cozmin Gușă
Web Design by DowMedia