Mănăstirea Frăsinei păstrează cu sfinţenie rânduiala Sfântului Ierarh Calinic

luni, 14 noiembrie 2022

Urmare recentelor  apariții  tendențioase și lipsite de adevăr din mediul on-line, referitor la programul duhovnicesc şi liturgic al Sfintei Mănăstiri Frăsinei, noi, Consiliul Duhovnicesc al cinstitului aşezământ monahal, facem următoarele precizări:

1. Rânduiala liturgică şi duhovniceasca a Sfintei Mănăstirii Frăsinei, după cum se cunoaște de către toți credincioșii Bisericii noastre, este stabilită și aşezată de Sfântul Ierarh Calinic, după Tipiconul Sfântului Munte Athos. Sfântul Calinic, după ce a ctitorit Mănăstirea noastră şi a statornicit călugărilor rânduiala de viață duhovnicească, a stabilit, sub pedeapsa blestemului, ca în Sfânta Mănăstire să nu intre niciodată partea femeiască. Acest legământ a fost pus, nu ca şi când Sfântul ar fi avut ceva împotriva femeilor, ci ca monahii din Lavra Frăsineiului să se nevoiască stăruitor în virtuțile privegherii, postului, ascultării și rugăciunii.

2. Pentru bunul mers al Mănăstirii noastre, Obştea monahală este condusă de Starețul ei, ales de către părinții și frații mănăstirii, în urma retragerii părintelui arhimandrit Ioanichie Popescu și confirmat de Arhiepiscopul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie. Înaltpreasfinția Sa a emis în acest sens decizia de recunoaștere și a instalat pe noul stareţ, în persoana preacuviosului părinte Protosinghel Onisifor Petrescu. După instalare, potrivit Sfintelor Canoane, Rânduielilor Bisericești și Regulei Sfântului Calinic, toți frații, monahii și preoții mănăstirii sunt datori și au obligația să-i acorde respect și ascultare necondiționată.

3. Faţă de așezământul de jos, starețul Sfintei Mănăstiri Frăsinei se îngrijește potrivit rânduielilor stabilite de asemenea de Sfântul Ierarh Calinic. Astfel, în legătură cu administrarea spaţiilor de cazare şi îngrijirea bisericii de jos, accesibilă prin iconomie și femeilor, părintele stareţ împreună cu părinții din Consiliul Duhovnicesc au rânduit doi părinți, în persoana arhimandriţilor Ioanichie Popescu, fostul stareţ al Mănăstirii Frasinei, şi Ioachim Popa, duhovnici iscusiți şi foarte cunoscuți, să spovedească şi să îndrume duhovnicește pe femeile care vin aici pentru sufletele lor. Așadar, în continuare, la așezământul și biserica din vale pot veni femeile credincioase care pot primi binecuvântare și folos duhovnicesc. Biserica va fi permanent deschisă în decursul săptămânii, iar de vineri seară și până duminică seara femeile vor fi primite de un personal special pregătit, cu dragoste şi competenţă. Prin urmare, atât preoții duhovnici, cât şi ieromonahii slujitori vor coborî  la aşezămânul din vale, numai cu aprobarea expresă a stareţului Sfintei Mănăstiri Frăsinei.

4. În consecință, prin purtarea de grijă a Maicii Domnului, ocrotitoarea Sfintei Mănăstiri Frăsinei, şi a Sfântului Ierarh Calinic, ctitorul şi părintele nostru duhovnicesc, noi, Obştea monahală, în frunte cu Părintele Stareţ, ţinem cu sfinţenie legământul acestui mare Sfânt Ierarh de a se păstra aici Rânduiala pecetluită cu blestem, neştirbită și neschimbată, spre folosul, zidirea şi propăşirea autentică a vieţuirii călugăreşti.

Vă îndemnăm, așadar, pe toţi credincioşii, frați și surori, care ați răspândit în mediul on-line păreri personale lipsite de adevăr să vă abțineţi de la amestecul în rânduielile noastre călugărești, așezate de Sfântul Ierarh Calinic. Orice acțiune inspirată de duhul lumesc aduce grave prejudicii imaginii Mănăstirii noastre și aspre mustrări din partea Sfântului nostru ocrotitor.

Acum, când intrăm în Postul Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Vă îndemnăm pe toţi să stăruiţi în rugăciune și în frica de Dumnezeu, cultivând adevăratul duh al smereniei și ascultării de mai marii noștri, cum ne învață Sfântul Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei XIII, 7).

Obştea Mănăstirii Frăsinei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe