În ziua de pomenire a ocrotitorului mănăstirii și a întregului ținut al Vâlcii, foarte mulți credincioși au luat parte cu bucurie la sărbătoarea Mănăstirii Bistrița, închinându-se cu evlavie la moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, așezate în exteriorul lăcașului de rugăciune, și cerându-i binecuvântarea și mijlocirea.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, în cuvântul de învățătură împărtășit celor care au dorit să-l cinstească în această zi în chip deosebit pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, a tâlcuit pericopa evanghelică a Bogatului nemislotiv căruia i-a rodit țarina și a accentuat că „bogatul acesta este unul dintre noi, cei care am dobândit de la Dumnezeu multă roadă. Toți am primit de la Cel Atotputernic talanți, daruri deosebit de importante, încât niciunul dintre noi nu este lipsit de dragostea Creatorului nostru. Părintele Ceresc a fost atât de bogat și ne-a dat atâtea lucruri minunate. Nu mai vorbim de câte sunt pentru noi în sufletul nostru, în mintea noastră și în trupul nostru. Dacă am lua fiecare din aceste daruri am constata că suntem foarte bogați, mult mai bogați decât cel din evanghelia de astăzi.

Această bogăție este darul lui Dumnezeu. El este Acela Care ne-a făcut după chipul Său și, în această icoană, Dumnezeu a vărsat tot ceea ce este mai bun, a dat tot ceea ce este întru Sine, în afară de ființa Sa. În felul acesta noi avem chemarea de a ne asemăna cu Dumnezeu. Așadar, nimic nu ne-a lăsat deoparte și toate le-a așezat în sufletul nostru. Parcă îl vedem pe Adam cât era de bogat înainte de cădere, cât era de demn și la ce demnitate a suit omul încât Psalmistul se miră și spune: Micșoratu-l-ai pe el mai puțin decât pe îngeri, cu slavă și cu cinste l-ai încununat pe el (Psalmul VIII, 5). Așadar, suntem ridicați la nivelul îngerilor, suntem îngeri în trup, suntem creatura pe care Dumnezeu a iubit-o cel mai mult și vedem acest lucru atunci când ne-a făcut Ziditorul și ne-a alcătuit cu mâinile Sale, ne-a făcut după chipul Fiului Său. Nicio altă făptură nu este făcută după chipul lui Dumnezeu, nici chiar îngerii. Atunci când Domnul Iisus Hristos S-a întrupat, El a venit la ai Săi, a venit la noi, a venit la făptura care seamănă cu El, care este după chipul Său și iată, prin urmare, câtă bogăție, câtă demnitate. Iată cum ne-a făcut ca pe fii ai Împăratului, pentru că El este Împăratul cel fără de moarte și ne-a chemat să ajungem la nemurire. Suntem nemuritori pentru că Dumnezeu a dorit acest lucru. Stăm de vorbă cu Stăpânul, așa cum stătea Adam în Rai. La masa Stăpânului nimeni dintre cei creați nu au fost chemați să devină hrana poporului lui Dumnezeu, ci Însuși Dumnezeu este hrana noastră. El S-a dat în trupul și sângele Său ca noi să Îl mâncăm și să avem viață veșnică.

Așadar, bogatul din Evanghelia de astăzi greșește în multiple planuri. El nu se gândește niciodată că această bogăție nu este un rod al muncii sale ci este un dar al lui Dumnezeu. Roadele pământești sunt produsul generos al Creatorului pământului. Dumnezeu ne cheamă ca și colaboratori ai Lui. El ar putea să facă să crească grâul, hrana noastră fără ca să ne cheme să ne ostenim pentru aceasta și, totuși, iată dragostea Creatorului care ne cheamă să lucrăm cu El. Suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Suntem împreună ostenitori cu Dumnezeu, dar EL este Acela Care face să crească și, cu toate acestea, produsul, roada, ne-o dă nouă ca o binecuvântare, pentru că tot ceea ce agonisim este binecuvântarea Tatălui Ceresc și este dată ca noi să o aducem înaintea Creatorului tot ca o binecuvântare. De aceea la Sfânta Liturghie se spune: ale Tale dintru ale Tale... Așadar, bogatul din Evanghelie greșește din acest punct de vedere.

Apoi, mergând mai departe. Faptul că el vrea să îngrămădească bunătatea lui Dumnezeu, darul lui Dumnezeu, în niște lucruri pământești, în hambarele sale, dovedește că el nu are o gândire rațională. Cum am putea noi să strângem bunătățile acestea în mod egoist, numai și numai pentru noi? Cel care se gândește cu lăcomie la lucrurile acestea fără saț și fără măsura, acela gândește că stăpânește materia, înghesuind-o în pântecele său dar, de fapt, materia nu se poate niciodată stăpâni, căci ea are un singur stăpân: pe Dumnezeu.

Dumnezeu este Acela Care ne-a dat nouă să mâncăm din roadele pământului și ne-a dat și sațietatea, ca sa ne putem sătura. Dar faptul că noi trebuie să mâncăm mereu dovedește că Dumnezeu nu ne-a lăsat dependenți de materie. Ne-a atras atenția să nu ne lipim inima de ea și toate să le luăm cu binecuvântare, cum spune Sfântul Apostol Pavel.

Bogatul gândește că poate aduna pentru sine, poate recolta tot ceea ce i-a dat Dumnezeu și, iată, vârful de nebunie atunci când spune sufletului său că poate să mănânce din aceste bunătăți pământești, că are pentru mulți ani roade, să le consume după bunul plac.

Iată cum vine cuvântul Psalmistului: Zis-a cel nebun în inima sa... și, într-adevăr, cel nebun a zis în inima sa, i-a zis sufletului său să mănânce și să bea.

Cu toții constatăm căderea bogatului care este din ce în ce mai jos, asemenea omului păcătos. De la un păcat mic se ajunge la altul mai mare și, dacă nu te înfrânezi la momentul potrivit, ajungi chiar să fii asemenea celui rău.

Momentul deznodământului este arătat de Mântuitorul Hristos: atunci când omul nu mai știe să își pună măsură gândirii sale, intervine Dumnezeu, Care îi spune: Nebunele în noaptea vor cere de la tine sufletul tău.

Încă de la începutul parabolei, constatăm că numai cel rău aduce în mintea omului tot feluri de planuri pentru satisfacerea trupului, poftelor.

Dacă trupul nostru este măcinat de boală, sufletul nostru nu poate să moară în suferință, pentru ca este îndestulat de mâncare și băutură, pentru că mâncarea și băutura nu au fost luate cu binecuvântarea lui Dumnezeu, cu mulțumire de la Dumnezeu Care le-a dat spre hrana noastră.

Cei care merg pe linia bogatului și își fac din viața aceasta un idol, atunci vor ajunge în întunericul cel mai din afară. Cum trebuie să ne comportăm cu bogăția? Cum trebuie să ne raportăm la bogăție?

Chiar dacă ar avea puțin, omul mulțumitor se consideră bogat în sărăcia lui. Punând față în față, parabola de astăzi cu exemplul lui Zaheu vom vedea cum trebuie să ne comportăm cu bogăția. Și pe bogat și pe Zaheu, îi iubește Domnul și niciunul dintre ei nu este lăsat deoparte, uitat, ignorat. Dumnezeu dorește mântuirea omului și, de aceea, în providența Sa, Mântuitorul Hristos îl cheamă și pe cel bogat.

Cei care Îl  iubesc pe Dumnezeu își dau toată viața lor lui Hristos.

În aceste cuvinte, îl regăsim pe Sfântul Cuvios Grigorie, care a lepădat cele lumești, cum spune Sfântul Apostol Pavel, și, alergând înainte cu ochii ațintiți spre crucea lui Hristos, a mers înainte ca la asalt, pentru că reduta, vârful existenței noastre, este în Împărăția Tatălui Ceresc.

Sfântul Grigorie a ieșit din neamul său și din familia sa și toate darurile sale dăruite de Dumnezeu, le-a înmulțit. Talantul Sfântul Grigorie a devenit cununa cerească în Împărăția lui Dumnezeu. El s-a făcut sărac, dar nu sărac care nu are nimic, ci sărac-bogat paradoxal. Sărac-bogat pentru că avea pe el bogăția. Mântuitorul Hristos S-a făcut sărac pentru noi, căci bogat fiind S-a pogorât din ceruri și a luat trupul nostru pământesc, S-a făcut Fiul Fecioarei Maria, cea mai smerită dintre ființele umane. A dobândit Sfântul Grigorie Împărăția lui Dumnezeu pentru că a căutat în țarina sufletului său bogăția cea adevărată. A luat țarina aceasta și a găsit în ea mărgăritarul cel de mare preț care este Însuși Fiul lui Dumnezeu.

Sfântul Grigorie a ascultat chemarea cerească:  Veniți la mine binecuvântații Tatălui meu de moșteniți Împărăția Cerurilor!

Sfântul Grigorie este săracul smerit pentru că smerenia este haina lui Adam înainte de cădere. Smerenia este strălucirea lui Dumnezeu în sufletul credinciosului. Sfântul Grigorie este cel mai bogat în lipsurile lui, în sărăcia lui. El a dobândit Împărăția lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu deja era cu el.

Iată bogatul-sărac: Sfântul Grigorie, care poate să uimească și care poate să fie râvnit de mulți dintre noi. Dacă ne apropiem cu evlavie de moaștele Sfântului și sărutam icoanele lui, ne îmbogățim, pentru că Sfântul Grigorie a adunat nu avere pământească, ci har ceresc.

Sfântul Grigorie cel sărac este mai bogat în știința și în cultura sa decât orice înțelept al lumii, el dă înțelepciune lumii din harul său, pentru că Îl are de la Mântuitorul Hristos. Totodată, Sfântul Grigorie dă sfințenie pentru că a primit-o de la Mântuitorul Hristos și El Însuși a fost sfânt și este sfânt.

Sfântul Grigorie este cu adevărat bogatul căruia i-a rodit țarina, dar bogăția nu a lăsat-o pentru sine, ci a împărțit-o celor săraci, a împărțit-o tuturor și astăzi noi îl avem ca sfânt protector și binefăcător, învățându-ne și pe noi cuvintele Psalmistului: Gustați și vedeți că bun este Domnul.

Sfinții sunt aceia care ne cheamă la comuniune, la dragoste, la iubire, și, privindu-l pe Sfântul Apostol Pavel, înțelegem de ce spune: Dragostea nu piere niciodată!”, a reliefat Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a mulțumit Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu pentru bucuria împărtășită preoților, monahilor și credincioșilor din Arhiepiscopia Râmnicului și mulțimii de credincioși din întreaga țară la ceas de aleasă sărbătoare, mulțumind deopotrivă Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și Preasfințiților Părinți Episcopi pentru bucuria comuniunii în lavra Bistriței.

Sfântul Grigorie Decapolitul, cunoscut în aghiografie pentru modul în care a alăturat trăirii monahale, de influenţă isihastă, o profundă cunoaștere teologică mărturisită apologetic în timpul disputelor iconoclaste, s-a bucurat de o cinstire aparte în spațiul românesc după așezarea sfintelor sale moaște în 1497 la Mănăstirea Bistrița, căreia i-a devenit ocrotitor și unde, nu în puține rânduri, s-a arătat a fi făcător de minuni. Mărturii despre minunile săvârșite de către Sfântul Grigorie au fost păstrate în scrierile aghiografice, însă destul de numeroase sunt cele contemporane, sfântul bucurându-se de o cinstire deosebită din partea obștii monahale, a clericilor și credincioșilor din Oltenia de sub munte, dar și a pelerinilor din întreaga țară.