Ligia Deca a apărut din neant în fruntea Ministerului Educației. Ea este protejata Președintelui Klaus Iohannis. A fost consilieră la Cotroceni vreme de șapte ani. Înainte de acest moment, Ligia Deca nu a avut prea mari realizări, relatează Lumea Politică.
Ministrul Educației are o soră care a reușit să-și bage firma în PNRR. Programul prin care zeci de miliarde de euro vin de la Bruxelles în România a fost penetrat de minusculul SRL al Mirelei Deca. Firma are de toate:
- soră de ministru protejat de la Controceni
- un fost asociat care lucrează la Senat deși a fost declarat incompatibil de ANI
- brevet de invenție de la un fost apropiat al Elenei Udrea care este menționat în Panama Papers
- sprijin parlamentar din partea Alinei Gorghiu, o altă protejată a președintelui Iohannis
Inginer naval specializat în științe politice
Ligia Deca a ajuns la Controceni la 33 de ani. Numirea Ligiei Deca în funcția de consilier de stat avea loc la nouă ani de la momentul la care terminase studiile inginerie navală în Constanța. Doi ani a urmat un master tot în același domeniu. Într-un final apoteotic a devenit doctor în științe politice.
La doi ani de la finalizarea masterului, Deca are primul job stabil. Ea lucrează din 2010 până în 2012 la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului.
Din septembrie 2012 până în martie 2013 este implicată în organizarea unei conferințe. În 2014 lucrează pentru câteva luni la un raport finanțat de Comisia Europeană.
Adunate, experiențele profesionale ale ministrului însumează trei ani și jumătate din cei nouă ani anteriori sosirii la Cotroceni. Cu toate acestea, în spatele consilierei care și-a plecat capul atunci când a fost numită de președinte ministru se ascund afaceri fabuloase.
Sora Ligiei – călcâiul lui Achile
Ligia are o soră. Sora Ministrului Educației se numește Gabriela Mirela Deca. Cele două au fost asociate în firma Ligia și Diana Management SRL. Firma a avut rezultate financiare modeste. Ca fapt divers, singurul angajat al companiei a fost Mihai Hîj, partenerul de viață al ministrului.
În afară de această firmuliță, sora Ligiei Deca are o activitate intensă în afaceri. Este asociată cu un magnat din Constanța, Ion Calenic în Energ Eficient SRL. A avut participații și la Terra Natural Proiect. A fost unic asociat la o firmă de asigurări – Mis Asig Agent de Asigurare SRL și a deținut 20% din Biocomp Mixt.
Interese crescute în energie
Încă de la înființare Terra Natural Proiect a avut ca obiect de activitate Producția, transportul și distribuția energiei electrice. Același obiect de activitate a fost adăugat în 2021 și la firma Energ Eficient Serv.
Cea mai interesantă companie deținută de Mirela Deca este President Energy Grup. Aceasta a suferit o modificare a obiectului de activitate în 2021 când i-a fost adăugat ca obiect de activitate „fabricarea gazelor”.
Mirela Deca asociată cu consilier parlamentar incompatibil
În 2021 când sora ministrului devenea brusc interesată de energie, Anghel Mihai Titus devenea asociatul ei în President Energy Grup. Acesta este consilier la Senatul României. În 2016 a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate. Decizia nu a avut efect, iar în prezent Titus lucrează tot la Senat.
Titus Anghel Mihai are interese în zona Deltei Dunării, iar în 2013 și 2015 autoritățile fiscale i-au deranjat mai multe afaceri. Anul trecut ANAF s-a plâns la Tribunalul București, în dosarul nr. 12700/3/2021, că procurorii nu au trimis în judecată un dosar care-l viza și pe Anghel Mihai Titus.
Și-a băgat firma în PNRR pe ușa din dos
Deși are un nume pompos, President Energy Grup nu a avut o activitate spectaculoasă în afaceri. Cu toate acestea, sora ministrului educației a reușit un lucru spectaculos. President Energy Grup SRL a semnat un memorandum cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice.
În raportul anual din 2020, ICSI anunța faptul că a semnat cu SRL-ul deținut de Gabriela Mirela Deca un memorandum.
Documentul drept scop susținerea comună de „proiecte avantajoase și de a dezvolta noi direcții de cooperrare în domeniul utilizării deșeurilor ca materie primă pentru producerea energiei verzi. S-a depus o Fișă de Reforme și Investiții ca și propunere în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență” după cum se arată în raport.
Institutul nu-și mai amintește de firma patronată de Mirela Deca
President Energy Grup este o firmă minusculă. SRL-ul este irelevant în industria energetică. Sora ministrului Educației a reușit să-și împingă compania în Planul Național de Redresare și Reziliență prin mijloace numai de ea știute.
Reprezentanții ICSI nu au putu oferi mai multe detalii. Viorica Handolescu, directorul economic al institutului spune că nu a auzit de firma al cărui nume este în raportul anual al organizației.
„Au fost discuții cu mai multe firme. Nu știu nimic despre această firmă” a declarat doamna Handolescu fără să poată explica modul în care „din mai multe firme” institutul a selectat-o chiar pe a sorei de ministru deși nu avea nici activitate nici niște rezultate financiare spectaculoase.
Vehicul financiar pentru un apropiat al Elenei Udrea?
În 2021 Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală publica Brevetul de Invenție 126941. Titularii invenției erau Costin Marian Frâncu, Bogdan Sabin Frâncu și Dan Lucian Victor. Beneficiarul licenței care urmează să expire în 2026 este President Energy Grup SRL.
Firma deținută de Mirela Deca, sora ministrului Educației primea așadar o licență pentru invenția familiei Frâncu.
Costin Marian Frâncu este un nume care apare în multe afaceri care au ridicat semne de întrebare. În perioada în care Elena Udrea era ministrul Dezvoltării, firmele lui Frâncu au construit telegondolele din Sinaia și Mamaia. Tot firmele lui Frâncu au fost implicate și în construcția telefericului de la Piatra Neamț unde Elena Udrea a ajuns să candideze pentru parlament.
Numele lui Frâncu era pomenit în cazul unei pârtii olimpice din Borșa unde licitația câștigată de el a fost trucată. Costin Frâncu a fost implicat, la finele anilor 90, în falimentarea Uzinelor ARO de la Câmpulung.
Costin Frâncu este menționat în scandalul internațional Panama Papers. În 2016 au fost publicate peste 11 milioane de documente cu afaceriști, oameni politici și infractori care își ascundeau banii în Panama pentru a scăpa de impozite sau pentru a disimula venituri ilicite.
WEST COAST TRADERS INC. si BUSES INVESTMENT INC. sunt cele doua entitati pe care Costin Marian Francu le controleaza in mod direct in Panama după cum specifica cotidianul Național în timpul scandalului.
Mirela Deca primește ajutor de la altă protejată a Președintelui Iohannis
Pentru ca lucrurile să meargă ca unse pentru firma deținută de sora Ligiei Deca, numele firmei a fost introdus într-o hotărâre a Senatului României. În martie 2021 camera superioară a Parlamentului adoptă Hotărârea 29/2021.
Actul normativ solicită Guvernului în regim de urgență elaborarea unei strategii naționale referitoare la hidrogenul lichid. „România deţine, conform anexei la prezenta hotărâre ce cuprinde prezentarea tehnologiei de către persoana juridică care o deţine „Gazificarea deşeurilor organice” şi Brevet de invenţie, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, RO 126941B1” se arată în Hotărârea nr. 29/2021 semnată de șefa interimară a Senatului, Alina Gorghiu.
Practic, Alina Gorghiu, o apropiată a președintelui Klaus Iohannis, trecea direct într-o Hotărâre a Senatului numele firmei deținute de sora consilierei lui Klaus Iohannis. Actul care conține numele firmei President Energy Group a fost adoptat pe 8 martie 2021. Pe 26 martie Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 309/2021. Mirela Deca primea cadou o hotărâre de Senat.
Premierul se execută și rezolvă problema President Energy Group
În octombrie 2021 Guvernul României execută cererea Alinei Gorghiu și aprobă Planul Naţional integrat în domeniul energiei şi schimbărilor climatice. În acest document Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice este menționat ca fiind instituția care „coordonează activitatea de cercetare în domeniul producerii, stocării şi aplicaţiilor hidrogenului la pilele de combustibil” conform documentului adoptat de Guvern.
Pe 20 iulie 2022, Nicolae Ciucă adoptă în Guvern Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare pentru perioada 2022-2027. A două zi premierul se deplasează la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice.
Practic Strategia cerută de Alina Gorghiu în numele Senatului prin hotărârea care conținea și firma President Energy Group a fost adoptată, iar premierul s-a dus și la partenerul President Energy Group pentru a discuta despre producția de hidrogen.
President Energy Group – zero barat
Firma pentru care Senatul a emis o hotărâre cu dedicație și pe care un institut național a decis să o aleagă drept partener pentru proiecte PNRR nu are nicio activitate.
În 2012 SRL-ul cu sediul într-un apartament a cheltuit 75 de lei la înființare. Vreme de nouă ani nu a reușit să achite această datorie derizorie. În 2021 au mai existat unele cheltuieli care au făctu ca President Energy Group să ajungă la „fabuloasa” datorie de 1093 lei. Zero cifră de afaceri, zero venituri, zero angajați.
Nu am reușit să aflăm misterul din spatele performanței acestui SRL nici de la Mirela Deca, nici de la Alina Gorghiu. Le-am contactat pe ambele pentru a afla ce stă în spatele unei asemenea performanțe. Nu ne-au răspuns, dar stăm la dispoziția lor pentru a afla secretul și a vă împărtăși adevărul.