Atunci cand vorbim despre chirurgia estetica, o asociem deseori cu interventiile de marire a sanilor sau cu procedurile de lifting facial, care ajuta la imbunatatirea aspectului fizic. Insa, odata cu evolutia societii, au evoluat si cerintele pacientilor, iar nevoile estetice au devenit mai putin conventionale.
Printre noile proceduri solicitate se numara si cele realizate la nivelul zonei intime. Acestea pot presupune atat prin metode chirurgicale clasice, cat si tehnici moderne inovatoare. O astfel de interventie inedita este cea de rejuvenare vaginala.
Rejuvenarea vaginala presupune imbunatatirea aspectului zonei exterioare a organelor intime feminine, mai precis a labiilor mici si mari. In timp, acestea isi pot pierde din tonus si elasticitate, caz in care capata un aspect neplacut, mai proeminent. Problema poate fi mai vizibila la nivelul labiilor mici, care pot chiar sa le acopere pe cele mari.
Din dorinta pacientelor de a corecta acest aspect si datorita evolutiei medicinei moderne, chirurgii plasticieni au putut identifica o modalitate mai putin invaziva de a reda vitalitatea acestor tesuturi. Tehnica de rejuvenare vaginala se bazeaza pe medicina regenerativa si presupune injectarea de celule stem la nivelul labiilor mari.
Procedura este dedicata tuturor femeilor care sunt nemultumite de felul in care arata zona lor intima. In general, medicii pot sugera o astfel de interventie atunci cand se observa o pierdere a tonusului labiilor, cand acestea dau impresia ca sunt mai mari, iar tesutul este “lasat” si se extinde catre exterior, chiar acoperind orificiul vaginului.
In anumite situatii, afectarea formei si dimensiunii labiilor poate avea un impact si asupra vietii sexuale a pacientei. De aceea, medicii recomanda procedura de rejuvenare vaginala, care are un impact pozitiv nu doar asupra modului in care arata zona intima.
Tehnica de baza presupune injectarea de celule stem proprii, preluate din alte zone ale corpului. In prima faza, se identifica o zona cu grasime in exces, care se doreste eliminata, iar aceasta se extrage prin procedura de liposuctie.
Dupa extragerea grasimii, aceasta va fi introdusa intr-un aparat special care o va centrifuga si o va procesa astfel incat sa se obtina tesutul dorit. Apoi, acesta va fi gata pentru a fi injectat in zona labiilor mari, pentru a le imbunanati volumul si tonusul si pentru a le evidentia. Este posibila si preluarea de celule stem din sange, care va favoriza absorbtia grasimii intr-un mod cat mai eficient.
Procedura de rejuvenare poate fi asociata si cu remodelarea zonei labiilor mici prin labioplastie, in cazul in care acestea sunt foarte proeminente. Aceasta interventie este una chirurgicala si consta in indepartarea tesutului in exces si asigurarea unei forme mai armonioase, care sa se potriveasca zonei labiilor mari care a fost rejuvenata.
Utilizarea tehnicilor de medicina regenerativa in cadrul procedurilor estetice reprezinta o metoda inovatoare de a imbunatati aspectul anumitor zone ale corpului. Acestea se realizeaza in moduri mai putin invazive si asigura obtinerea rezultatelor dorite fara a se realiza un numar mare de incizii. Rejuvenarea vaginala prin injectarea de celule stem este o interventie moderna care le poate ajuta pe femei sa se simta mult mai confortabil in propria piele.
Dr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.
Chirurgie plastica si estetica
Administrator Clinica Cosmedica Baia Mare
www.cosmedica.ro
https://www.instagram.com/clinica.cosmedica/
Imaginea poate fi descarcata de aici.
Web Design by DowMedia