„Mântuitorul Hristos arată că trebuie sã descoperim taina lui Dumnezeu în chipul aproapelui, iar atunci când vrem să dăm ceva unui sărac în numele Domnului - spune Sfântul Vasile cel Mare - este un dar și un împrumut în același timp. Este un dar pentru că nu nădăjduim nimic în schimb, dar un împrumut pentru că Domnul plătește în locul aceluia, căci primind El mărunțișuri prin persoana săracului, va da în schimb daruri minunate”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 2 octombrie, la Mănăstirea Gurguiata, unde a târnosit biserica cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”.
„Dacă vom iubi pe vrăjmaşi ne vom chema „fiii Celui Preaînalt” – a subliniat Înaltpreasfinția Sa, pentru că Dumnezeu este bun și milostiv, drept și multîndurător și învață în Sfânta Evanghelie că trebuie oferită „iubire pentru răutate, bunătate pentru ură, rugăciune pentru blestem, ajutor pentru prigoană, răbdare pentru foamete și harul răsplatei”, după cuvântul Sfântului Ambrozie al Milanului. În bunătatea Sa, Dumnezeu la începutul înnoirii noastre oferă iertarea tuturor păcatelor, iar pentru aceasta a luat firea noastră, pe care a înnoit-o, unindu-Se cu ea în propriul Său ipostas. Iertarea celor care ne-au greșit constituie premisa comuniunii: Că de veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; dar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu va ierta greşalele voastre” (Matei VI, 14-15).
Pentru Sfântul Maxim Mărturisitorul, cel ce nu iartă aproapelui său nu numai că nu este iertat, ci, mai mult decât atât, nu este ferit de ispită căci „cel ce nu iartă desăvârşit celor ce i-au greşit şi nu-şi înfăţişează lui Dumnezeu inima curată de orice supărare, strălucind de lumina împăcării cu aproapele, nu va dobândi darul celor cerute”.
Piatra de temelie pentru biserica cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” de la Mănăstirea Gurguiata a fost așezată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie la 23 septembrie 2021 , iar în construirea acesteia s-au implicat, cu timp și fără timp, alese inimi credincioase și oameni care au împrumutat lui Dumnezeu din bunătatea și dărnicia lor.
Înaltpreasfinția Sa a oferit la finalul Sfintei Liturghii diplome de cinstire ctitorilor și binefăcătorilor acestui sfânt locaș.
Web Design by DowMedia
Aceasta fotografie a fost facuta in data de 02.10.2022 in ziua Sfintirii Manastirii Gurguiata.