Marți, 4 octombrie 2022, Arhiepiscopia Râmnicului organizează examen de selecţionare pentru transferarea preoților la parohiile din mediul urban.
Examenul de intrare în oraş se desfășoară în temeiul art. 124, alin. (1) din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi HSS nr. 3227/10 mai 1991, 511/1992, 4274/1993, 7320/1998, 1438/1999, 6846/1999, 5014/2001, 5504/2011 şi în baza Hotărârii nr. 2248 din 06 august 2019 a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei privind tematica pentru ocuparea unui post de preot în municipii şi oraşe.
1. Condiții pentru selecţionarea preoţilor în municipii şi oraşe:
- 5 ani vechime în preoţie (art. 124, alin. 1 din Statutul de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române + Hot. Sf. Sinod 6846/1999);
- obligativitatea cursurilor de definitivat (Hot. Sf. Sinod 6846/1999);
- să nu aibă impedimente canonice (Hot. Sf. Sinod 3227/1991);
- să nu fi avut sancţiuni disciplinare în ultimii 5 ani (Hot. Sf. Sinod 3227/1991; nr. 511/25 ian. 1992; nr. 545/5 martie 2003; nr. 1199/9 iulie 2008);
- media se calculează astfel: (M studii + ultimul grad profesional + M administrativă pe ultimii 5 ani) : 3. Nota minimă de admitere: 8,51 (Hot. Sf. Sinod 3227/1991);
- să aibă cel puţin 5 ani de la ultimul transfer (art. 124, alin. 2 din Statutul de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române).
2. Examenul de selecţionare va consta în:
a) Întocmirea unui memoriu privind activitatea pastorală, misionară şi gospodărească desfăşurată în ultimii 5 ani de către candidat, document certificat de protoiereu şi avizat de Chiriarhul locului, urmând a fi prezentat în faţa Comisiei şi notat de membrii acesteia;
b) O probă scrisă cu subiect formulat din domeniul teologiei dogmatice, pastorale şi misionare;
c) Susţinerea unei predici (maxim 15 min.);
d. Susţinerea unei cateheze (30 de min.);
e. Practică liturgică.
3. Subiectul pentru proba scrisă se va extrage din urnă de către unul dintre candidaţi.
4. Sunt declarați admiși candidaţii care obţin minim nota 8,51, calculată ca medie aritmetică a notelor obținute la probele a, b, c, d şi e.
Media obținută la examenul de selecţionare este valabilă un an de la data susţinerii, indiferent de parohia pentru care preotul sau diaconul respectiv se înscrie la concurs (HSS nr. 4277/7 iulie 1993).
5. Preoţii care au doar studii seminariale nu vor putea candida.
6. Vor susţine examenul și preoții care dețin titlul de doctor în Teologie (Hotărârea Sf. Sinod nr. 5014/2001).
7. Fiii duhovnicești ai Eparhiei Râmnicului au prioritate.
8. Dosarul de concurs va cuprinde:
* Cerere adresată Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului;
* Curriculum vitae;
* Copie CI;
* Copii acte studii (diplomă/ foaie matricolă/ supliment descriptiv);
* Adeverinţă care atestă vechimea în preoţie (minim 5 ani);
* Copii certificate grade profesionale clericale (definitivat, gradul II şi gradul I, după caz);
* Documentul eliberat de Centrul Eparhial care atestă că nu i-au fost aplicate sancţiuni disciplinare în ultimii 5 ani;
* Memoriu privind activitatea pastorală, misionară şi gospodărească din ultimii 5 ani, certificat de protoiereu, însoțit de lista publicaţiilor (cărţi, studii, articole, predici, cateheze, alte materiale de interes bisericesc), lista conferinţelor susţinute, dovezi privind participarea la emisiuni radio şi TV (în special la Radio Trinitas şi Trinitas TV, dar şi la alte posturi, cu binecuvântarea chiriarhului).
- Dosarele de concurs se depun la Sectorul Administrativ-Bisericesc, în perioada 3 septembrie – 3 octombrie 2022.
9. Desfăşurarea examenului:
Examenul se desfășoară la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, Așezământul „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica”, Sala Emaus.
Proba scrisă: marți, 4 octombrie 2022, începând cu ora 9.00;
Proba orală: marți, 4 octombrie 2022, începând cu ora 14.00.
TEMATICA PENTRU CONCURS
Teologie dogmatică şi Misiologie
Bibliografie:
PREDICI
CATEHEZE
Web Design by DowMedia