Email-uri false trimise în numele sefului Politiei Rutiere Valcea! Valceni înştiinţaţi că sunt cercetati pentru pedofilie şi pornografie infantilă

miercuri, 7 septembrie 2022

Un nou tip de escrocherie: email-uri false trimise în numele Poliției. Cum putem ști că suntem victima unei fraude

S-au trezit cu acuzații grave din partea poliţiei, iar apoi li s-au cerut bani, pentru ca apropiații să nu afle despre faptele pe care le-ar fi comis. Asta au pățit mii de români, care au primit mailuri false, cu antetul Poliției Române. Prin document erau înştiinţaţi că sunt cercetati pentru pedofilie şi pornografie infantilă. Iar ca să scape fără dosar penal, falsii anchetatori le cereau "o mărturisire" a faptelor şi câteva sute de lei.

Circulă pe internet noi mailuri prin care, cel mai probabil, se încearcă depistarea datelor şi a parolelor folosite de români. De această dată, semnatarul mailului fals este „șeful Serviciului Poliției Rutiere (SPR) Vâlcea, Florin Mărăscu, ”. Poliția Română a publicat pe facebook.com o reactie referitoare la mai multe e-mail-uri false:

“Niciodată nu este prea târziu să ne protejăm de tot ce înseamnă FAKE! PolițiaRomână nu trimite astfel de mail-uri! Recomandăm să nu dați importanță unor astfel de mesaje, mail-uri sau orice altă abordare similară. Sesizați-ne dacă ați suferit vreo vătămare a intereselor legitime. Puteți să citiți câteva rânduri și o să observați că mail-ul este plin de greșeli… Traducerea a dat eroare. Să auzim doar de bine!” .

Scrisoarea electronica trimisa în numele lui Florin Mărăscu are ca şi titlu „Citaţia Poliţiei”:

„Bună seara, am inspector Florin MARASCU, comandat la Biroul de Poliție Penală din cadrul Biroului European de Poliţie (EUROPOL), în colaborare cu INTERPOL, vă trimit această citaţie în urma unei confiscări informatice prin infiltrare cibernetică (autorizată în special în materie de pornografie infantilă, pedofilie cyber-pornografie, exhibiţionism şi trafic sexual începând cu anul 2014) pentru a vă informa că sunteţi subiectul mai multor proceduri judiciare în conformitate cu Codul penal forță în contextul criminalității informatice. Faptele sunt următoarele: pornografie infantilă, pedofilie, exhibiţionism, pornografie cibernetică, delapidare a minorilor. Vă rugăm să reţineţi că infracţiunile de mai sus au fost colectate de către echipa noastră de combatere a criminalităţii informatice din fluxul de date de pe internet, ceea ce constituie o dovadă a infracţiunilor dumneavoastră. Pedepsele pentru agresiune sexuală sau viol se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani. Prin urmare, vă rugăm să ne trimiteţi justificările dumneavoastră prin e-mail, pentru a le examina şi verifica în vederea stabilirii sancţiunilor, în termen strict de 72 de ore. După această perioadă, vom fi obligaţi să transmitem raportul nostru la biroul procurorului adjunct al Tribunalului … specialist în criminalitate informatică, în vederea unui mandat de arestare pe numele dumneavoastră, care va fi transmis la Jandarmeriei celei mai apropiate de locul dumneavoastră de reședință. Prin urmare, veţi fi înregistrat ca agresor sexual şi, aşa cum indică procedura de urgenţă, informaţiile dumneavoastră vor fi transmise asociaţiilor care luptă împotriva pedofiliei şi mai multor televiziuni naţionale pentru o difuzare masivă, astfel încât familia dumneavoastră, rudele dumneavoastră şi întreaga Franță să ştie ce faceţi în faţa calculatorului şi a telefonului dumneavoastră. Aşteptăm explicaţiile dumneavoastră la această adresă: [email protected]. Florin Marascu Pescar, Inspectoratul General al Politie”, scrie în mailul respectiv, într-o expunere care nu are absolut nicio legătură şi nicio logică referitoare la modul în care se efectuează cercetările într-un dosar penal.

 

Cum recunoaștem o escrocherie online?

Nu doar Poliția Română se confruntă cu astfel de falsuri. Printre instituțiile în numele cărora sunt trimise citațiile se numără inclusiv Interpolul. Experţii spun că există o modalitate extrem de simplă prin care putem să verificăm autenticitatea mesajelor primite.

Silviu Stahie, expert în securitate cibernetică: "Sunt câteva greșeli gramaticale, sunt tot felul de instituții menționate care nu există în România. Când primim orice fel de mesaj pe internet care vine cu o urgență în spatele lui... Atenție, trebuie să faci neapărat ceva acum pentru că se întâmplă ceva rău... La fel, trebuie să ne pună în gardă."

De foarte multe ori, expeditorii nu sunt nici măcar români. Străinii au învățat să profite de vulnerabilitățile utilizatorilor din ţara noastră și transmit astfel de mesaje, fie ele și traduse de multe ori eronat, pentru a-i șantaja să transmită informații personale sau bani. Cu greu sunt prinși de polițiști, pentru că îşi schimbă des adresele de mail, folosesc servere din mai multe ţări iar datele introduse nu sunt niciodată cele reale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe