Corul de copii „IRMISA” din Ude, Georgia, localitatea natală a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, va susține un concert la Râmnicu-Vâlcea

duminică, 25 septembrie 2022

 

La sărbătoarea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Ocrotitorul Spiritual al Municipiului Râmnicu-Vâlcea, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Theodor, Mitropolit de Akhaltsikhe și Tao Klarjeti, Patriarhia Georgiei, Corul de copii „IRMISA” din Ude, Georgia, localitatea natală a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, va susține un concert la Râmnicu-Vâlcea.

Evenimentul va avea loc în ziua prăznuirii Sfântului  Ocrotitor al Municipiului Râmnicu-Vâlcea, marți 27 septembrie, și se va desfășura la Sala „Gherasim Arhiepiscopul” din cadrul Așezământului Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, începând cu ora 18.00.

Corul „IRMISA” a fost înființat în anul 2012 pe lângă mănăstirea ortodoxă din satul Ude – localitatea natală a Sfântului Antim Ivireanul, care se află în sudul Georgiei, în regiunea Meskheti. Membrii corului sunt copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 10-18 ani, aceștia fiind coordonați de monahia Agapia Beshidze.

În repertoriul corului se regăsesc cântece populare georgiene și cântări liturgice. De-a lungul timpului, Corul „IRMISA” a participat la mai multe concursuri naționale și internaționale, unde a obținut diverse premii.

whatsapp_image_2022-09-21_at_11.21.24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe