Mădălina Pascu

Este de notorietate standardizarea redactarii contractelor de leasing care odata reziliate aduc grave prejudicii consumatorilor, fosti beneficiari ai leasingului.

Tot mai intalnita este si practica societatilor de leasing de a solicita rezilierea contractului de leasing din culpa exclusiva a beneficiarului urmata de solicitarea de a le fi platite despagubiri exorbitante.

Potrivit dispozitiilor contractuale din majoritatea contractelor de leasing, in situatia in care intervine un caz de neindeplinire de catre locatar a obligatiilor contractuale esentiale, contractul se reziliaza de plin drept, fara preaviz sau punere in intarziere si fara interventia instantelor de judecata, iar dupa reziliere, locatorul are obligatia sa plateasca societatii de leasing o indemnizatie de reziliere cu titlu de daune interese in suma fixa plus un procent din valoarea de intrare a bunului dar si orice alte costuri aferente incetarii contractului si orice alte despagubiri.

Clauze precum cele de mai sus reprezinta practici nelegale atat din perspectiva Legii protectiei consumatorului nr. 193/2000, a dispozitiilor O.G. 51/1997, a art. 1073 Cod Civil, precum si a Directivei 93/13/CEE.

1. Din perspectiva Legii protectiei consumatorului nr. 193/2000, clauzele prin care societatile de leasing percep depagubiri nejustificate in cazul rezilierii contractului chiar din culpa locatarului-beneficiar, sunt abuzive.

Prin aceste prevederi contractuale, societatile de leasing incalca in mod flagrant art. 1, art. 4 din Legea protectiei consumatorului a caror nerespectare atrage nulitatea absoluta a clauzelor neconforme urmare a constatarii caracterului abuziv al acestora.

Astfel, potrivit textelor de lege anterior enumerate, contractele incheiate intre profesionişti şi consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru inţelegerea carora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. La acestea se mai adauga si cerinta negocierii directe a clauzelor contractuale cu consumatorul alaturi de conditia inexistentei producerii unui dezechilibru semnificativ intre drepturile şi obligaţiile parţilor prin continutul contractului.

Referitor la previzibilitatea contractuala evidentiata prin redactarea clauzelor utilizand un limbaj clar, practica nelegala a societatilor de leasing consta in aceea de a folosi in redactare caractere excesiv de mici, care nu sunt uşor de descifrat şi de citit, in utilizarea unui limbaj juridic care nu este accesibil decat specialiştilor, incalcandu-se astfel obligatia informarii efective cu privire la obligaţiile esenţiale ce decurg din condiţiile generale (obligaţia de asigurare, termenele de plata, obligaţia de a suporta riscurile, sancţiunile contractuale numeroase).

Informarea consumatorului, in sensul celor de mai sus, poate fi realizata prin inmanarea unui material redactat pe inţelesul cetaţeanului mediu, care sa explice in sinteza obligaţiile pe care şi le asuma şi riscurile la care se expune prin incheierea contractului de leasing. Nu este indeplinita aceasta obligatie prin prezentarea de catre societatea de leasing a unei declaratii preformulate, pur formala, cu privire la care consumatorul este obligat sa isi dea acordul general cu privire la continutul contractului de leasing. Mai mult, majoritatea declaratiilor cu care se apara locatorii leasing-urilor in dovedirea negocierii nici macar nu cuprinde elementele esentiale de identificare a contractelor la care se refera.

Asadar, ceea ce trebuie verificat in opinia noastra in constatarea existentei negocierii precontractuale este daca locatarul a avut posibilitatea reala de a influenta oferta contractuala, daca a inteles termenii folositi in redactarea contractului, inclusiv daca i s-a acordat posibilitatea de a apela la o persoana de specialitate pentru analiza ofertei.

Nu echivaleaza cu o veritabila negociere aducerea la cunostinta a unor elemente precum obiectul leasingului, durata contractului, plaţile ce urmeaza a fi efectuate.

Potrivit practicii judiciare a ultimilor ani, contractele de leasing care obliga la despagubiri in caz de reziliere produc, in sensul Legii nr. 193/2000, un dezechilibru intre parti constand in dreptul finanţatorului obtinut prin contract de a incasa intreaga valoare a convenţiei deşi utilizatorul restituie bunul inchiriat inainte de termen, contractul fiind reziliat in conditiile in care prejudiciul finanţatorului reprezentat de ratele neachitate se acopera prin incasarea lor inclusiv prin perceperea dobanzii aferente acestora plus a cheltuielilor privind inchiderea contractului.

Acest dezechilibru determina lipsa unui caracter licit si moral al clauzelor care prevad suportarea unei taxe de reziliere si a unui procent din valoarea de achizitie a bunului luat in leasing de catre consumator. Sarcina intre drepturile si obligatiile partilor este in acest caz una disproportionata, consumatorul-beneficiar al leasingului fiind obligat in cazul rezilierii, la plata ratelor, penalitatilor, taxelor si comisioanelor aferente debitului principal cat si a unui procent din valoarea de intrare a bunului, desi bunul in astfel de situatii este restituit societatii de leasing, care de cele mai multe ori il reintroduce in circuitul leasing-urilor.

Aplicabilitatea sanctiunilor Legii nr. 193/2000 rezulta si din similitudinea clauzelor care obliga consumatorul la despagubiri cu cele enumerate ca fiind abuzive de la litera „i”, din anexa Legii 193/2000, potrivit textului fiind considerata clauza abuziva, clauza care obliga consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari in cazul neindeplinirii obligaţiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.

2. Cu referire la incalcarea dispozitiilor O.G. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societaţile de leasing, este de mentionat ca ordonanta nu prevede pentru utilizatorul-locator obligatia de a achita ratele de leasing cu scadenta ulterioara rezilierii contractului ori un procent din valoarea de intrare a bunului.

Beneficiarul leasing-ului nu devine coproprietar cu societatea de leasing pentru a suporta parte din pretul de achizitie platit pentru cumpararea autoturismului.

Daca s-ar proceda in mod contrar, mai exact daca s-ar da eficienta clauzei in discutie, s-ar ajunge in situatia ca pentru locator sa fie mai profitabil sa nu fie executat contractul decat sa fie executat, in prima situatie societatea de leasing obtinand nejustificat parte din pretul bunului dat in leasing.

Pe de alta parte, potrivit art. 15 din OG nr. 51/1997, in cazul in care utilizatorul nu executa obligaţia de plata integrala a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive, calculate de la scadenţa prevazuta in contractul de leasing, finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul, iar utilizatorul este obligat sa restituie bunul şi sa plateasca toate sumele datorate pana la data restituirii in temeiul contractului.

Aşadar, nu exista o obligaţie a utilizatorului decurgand din lege de a plati pe langa sumele mai sus precizate şi toate celelalte rate de leasing ramase de achitat, precum şi valoarea de intrare a bunului.

3. Clauzele privind instituirea unor taxe de reziliere din contractele de leasing aduc atingere prevederilor art. 1350 Cod Civ.

O clauza care prevede ca in caz de reziliere, beneficiarul leasingului sa fie obligat atat la despagubiri cat si la plata ratelor de leasing ulterioare rezilieri incalca principiile generale de drept in materia rezilierii care instituie regula ca partea nevinovata de incetarea intempestiva a relaţiilor contractuale poate opta fie pentru despagubiri, fie pentru obligarea debitorului vinovat la a-şi respecta in continuare obligaţiile contractuale, insa nu poate opta pentru amandoua dintre cele doua variante.

4. De asemenea, dispozitiile Directivei 93/13/CEE si jurisprudenta CJUE statueaza ca exista un interes public pentru asigurarea protectiei consumatorilor inclusiv prin eliminiarea efectelor clauzelor abuzive, cu posibilitatea analizarii acestui control de instantele judecatoresti chiar din oficiu.

5. De remarcat ca potrivit noilor modificari in materie procesual-civila, in situatia executarii silite a consumatorilor in temeiul unui contract de leasing, Codul de Procedura Civila impiedica exercitarea unor aparari de fond asupra titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing, desi acesta nu este o hotarare judecatoreasca care sa fi fost supusa controlului unui organ jurisdictional, ceea ce restrange posibilitatile de contestare ale justitiabililor, acestia din urma fiind obligati sa urmeze procedura de drept comun pentru obtinerea desfiintarii titlului, modificare legislativa pe care o apreciem ca fiind cel putin criticabila.

Avocat Madalina Pascu
Cabinet de Avocat Madalina Pascu