Vâlceanul Bogdan Badea, printre șefii de la Hidroelectrica cu salarii lunare... de 15.000 EURO

vineri, 19 august 2022

 

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, acolo unde statul deține 80% din acțiuni este și una din companiile cu cele mai mari salarii. Directorii Hidroelectrica, compania aflată în subordinea Ministerului Energiei și unde statul român deține 80% din acțiuni, plătește salarii lunare de 15.000 de euro directorilor săi.

Hidroelectrica SA a fost una din principalele companii ce au avut de câștigat după explozia prețurilor la energie și liberalizarea pieței, în primul trimestru al acestui an anunțând o creștere a profitului cu 70%, până la 1,3 miliarde de lei, în ciuda faptului că energia vândută a scăzut cu 30% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Chiar dacă salariile din industria energetică sunt ridicate, Hidroelectrica SA, compania unde statul român deține 80% din acțiuni, se remarcă prin salariile uriașe ale conducerii sale. Președintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, numit în această funcție din iunie 2017, a încasat anul trecut un salariu de 889.184 de lei, adică 74.000 de lei lunar, echivalentul a 14.820 de euro. Potrivit declarației de avere, acesta are economii de 120.000 de lei și 190.000 de euro, dar și ceasuri și bijuterii în valoare de 65.000 de euro.

Acesta a fost secretar de stat în 2015, atunci când ministerul era condus de Andrei Gerea, din partea ALDE, partidul care l-a susținut și pentru ocuparea actualei funcții. Acesta a mai fost secretar de stat și în Ministerul Economiei în perioada iunie 2013-februarie 2014, atunci când miniștri au fost Varujan Vosganian și Andrei Gerea. În decursul anilor acesta a fost membru în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, Consiliu de Administrație al Petrom Rafinare, dar și al ENEL Energie Muntenia SA și ENEL Energie SA printre multe altele.

Badea Bogdan a terminat Facultatea Tehnică de Construcții București în anul 2002, an în care s-a angajat inginer proiectant la SC Proiect Vâlcea SA, companie în care după doi ani ajunge director tehnic. Între 2005 și 2007 este director general al companiei Trocadero SA din București, companie cu activitate în domeniul imobiliar. Începând cu 2007 cariera sa se mută la stat, unde este numit director de strategie dezvoltare la Electrica SA până în 2009, perioadă în care face și un master la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu în „Diplomația apărării”.

Sursa: fanatik.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe