Sparle si soparle, 25.08.2022

joi, 25 august 2022
  • Zilele trecute, Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui Marian Preoțescu, consilier local în cadrul Consiliului local al comunei Sălătrucel, județul Vâlcea. Acesta se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 23 octombrie 2020 întrucât exercită simultan cu funcția de consilier local și o funcție contractuală în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Sălătrucel - Compartimentul Administrativ, încălcând astfel prevederile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003. Marian Preoțescu a fost informat de ANI despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

 

  • În urma desfășurării, în comuna Runcu, a acțiunii sociale „Prevenim, pentru sănătate!”, derulată de PSD Vâlcea, s-a aflat că vâlcenii de aici se confruntă cu lipsa unui medic de familie, fapt ce îi determină să neglijeze realizarea analizelor periodice sau să le realizeze doar atunci când starea de sănătate este precară. Astfel, după realizarea acestor analize, membrii PSD au revenit pentru a înmâna cetățenilor rezultatul acestora. „Mulțumiri, coordonatorului campaniei, doamna Mihaela Mirea dar și organizației PSD Runcu, domnului consilier Cristi Olteanu, pentru buna organizare și implicarea în finalizarea acestei acțiuni, benefice pentru cetățenii din Runcu! Campania va continua si în alte localități ale județului, întrucât sănătatea vâlcenilor este importantă pentru noi”, a transmis Florian Marin, președintele PSD Râmnicu Vâlcea.

 

  • Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat recent raportul întocmit de comisia de selecție pentru numirile finale pentru posturile de membru în Consiliul de Administrație la SC Centrul de Afaceri Flandra Vâlcea SA. Numirea membrilor consiliului de administrație de către membrii Adunării Generale a Acționarilor de la respectiva societate se va face din lista candidaților selectați în lista scurtă, în ordinea clasamentului obținut, după cum urmează: Constantin Alin Urucu, Nicoleta Iustina Ionescu și Elisabeta Mihăilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe