De ce să alegi piese auto din dezmembrări pentru BMW sau pentru orice model de mașină conduci?

miercuri, 10 august 2022

 

 

Indiferent dacă ești posesorul unui automobil marca BMW, Opel, Mercedes sau orice alt brand, cu siguranță te-ai confruntat cel puțin odată cu o problemă la nivelul mașinii. Este firesc având în vedere că acestea sunt totuși concepute din piese și accesorii auto cu o durata de viață limitată. Această durată de viață depinde foarte mult de calitatea pieselor, dar și de modul în care este utilizata mașina. În general, atunci când apar defecțiuni, șoferii au la dispoziție două soluții și anume, fie să achiziționeze piese auto noi, fie să își îndrepte atenția înspre piața de piese și accesorii auto second-hand. Dat fiind faptul că piesele auto second-hand au prețuri de achiziție accesibile, nu este de mirare că acestea sunt astăzi mai populare ca oricând.

Trebuie făcută însă distincție între ceea ce presupune o piesă la mâna a doua, ce este achiziționată de la o terță persoana și una obținuta prin procesul de dezmembrări. Astfel, dacă dorești să îți remediezi mașina cât mai curând, iată câteva motive pentru care să alegi piese din dezmembrări pentru BMW sau pentru modelul de mașina pe care îl conduci.

Calitate la standarde înalte

Deși este vorba despre piese auto second-hand, piesele auto obținută în urma dezmembrărilor, trec printr-un amplu proces de verificare, înainte de a fi puse în vânzare. Acest lucru certifică atât buna funcționare a acestora, cât și calitatea. Prin achiziția directă unei piese auto de la o terța persoană, practic cumpărătorul își asumă toate riscurile acestei decizii. Cert însă este faptul ca piesele auto obținute din dezmembrări nu vor fi puse în vânzare daca nu bifează cu succes toate exigențele ce se impun din punct de vedere al calității.

Prețuri avantajoase

Prețurile avantajoase reprezintă unul dintre motivele principale pentru care aceste piese auto au devenit atât de populare astăzi. Mai precis, echilibrul perfect dintre calitate și preț este detaliul care convinge din ce în ce mai mulți șoferi să aleagă piesele auto obținute din dezmembrări. Adesea, prețul unei piese auto obținute din dezmembrări este cu mult situat sub cel al unei piese auto noi.

Acces la un portofoliu variat de piese

Găsirea unor piese auto se poate dovedi o veritabilă provocare uneori, pentru ca nu sunt deloc rare situațiile în care anumite componente ajung cu greu pe rafturile magazinelor de specialitate. Avantajul de a apela la un centru de dezmembrări reiese din faptul că vei avea acces la un portofoliu foarte variat de piese auto. Acestea reprezintă alegerea ideală în special dacă te afli în căutarea unor piese rare, ce nu se mai produc, fiind astfel greu de găsit sau mult prea scumpe.

Factură și garanție pentru fiecare achiziție în parte

Colaborarea cu un centru de dezmembrări serios, mai vine la pachet cu serie de avantaje și anume, fiecare achiziție vine însoțită de factură și garanție. Acest lucru îți va oferi posibilitatea de repara sau chiar înlocui piesa auto dacă aceasta nu funcționează în mod corespunzător. Practic acest lucru reprezintă un avantaj major pentru cumpărător, care beneficiază practic de o perioada de “test” pentru piesă achiziționată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe