PRIMARUL ION VLĂDULESCU VĂ INVITĂ LA ”FESTIVALUL PEȘTELUI” ÎN ZILELE DE 30 ȘI 31 IULIE!

vineri, 15 iulie 2022

Primăria și Consiliul Local al Comunei Budești vă invită să luați parte la evenimentul Festivalul Peștelui în localitatea Budești, ce va avea loc în zilele de 30 și 31 Iulie, în satul Racovița, punctul Brutărie.

Sâmbătă, 30 iulie, programul artistic este deschis de Dj Joe, pe scenă urcând în a doua parte a zilei trupa Bunghy Band, seara încheindu-se cu un concert susținut de Mira.

A doua zi, duminică 31 iulie, pe scenă vor urca artiști de seamă ai muzicii populare românești, precum Niculina Stoican, Marcela Fota, Valentin Sanfira, Nicolae Datcu, Dan Albulescu și prietenii, festivalul încheindu-se printr-un frumos foc de artificii.

Pe parcursul festivalului, atmosfera va fi întreținută de Dj Joe printr-un spectacol de muzică atent selecționată, asigurând un mix de calitate și bună dispoziție.

Ca și în anii precedenți, în cadrul Festivalului Peștelui, vor fi premiate atât activitățile sportive, cuplurile care împlinesc 50 ani de căsătorie, cât și mult așteptatul concurs gastronomic cu preparate din pește.

Cu ocazia acestui eveniment, vă așteptăm în număr cât mai mare la Festivalul Peștelui din localitatea Budești.

Ion Vlădulescu-Primarul Comunei Budești

b_800_600_0_00_images_banner6_budesti_festivalul_pestelului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe