“După 4 ani de muncă, documentații si alte demersuri, astăzi, în ședința de guvern a fost adoptată o hotarare care stabileste cadrul legal pentru ca, în următoarea perioadă, lucrările de la spitalul vechi să intre în procedură de proiectare și execuție pentru modernizare și reabilitare!
Spitalul Vechi este un proiect pe care l-am început în urmă cu 4 ani și, iată că, după o muncă susținută alături de colegii mei, după ce la propunerea mea, consilierii Județeni din mandatul 2016-2020 dar și din acest mandat, au votat unanim această propunere, astazi pot spune că am intrat în linie dreaptă pentru modernizare si dotare.
Compania Națională de Investiții va organiza licitația în urma căreia peste 97 mil lei noi (970 miliarde vechi) vor fi investiți în clădiri dar si în aparatură.
Lucrările vor începe cu secția oftalmologie, psihiatrie 2, BFT și psihiatrie infantilă.
Prin acest proiect, inclusiv parcul și curtea unității publice sanitare o să beneficieze de ample lucrări de modernizare.
Este o veste minunată pentru Județul Vâlcea si vreau să le mulțumesc tuturor celor care de-a lungul timpului au fost alături de noi.
Voi fi prezent zi de zi în șantier după demararea lucrărilor.
Fac acest lucru pentru că iubesc oamenii și vreau ca cei care din păcate ajung pe patul de spital să fie primiți în conditii bune” – afirma președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.