Stefan Vuza, presedintele Chimcomplex, cel mai mare combinat de produse chimice din România, a câştigat procesul cu compania americană Amerocap

miercuri, 8 iunie 2022

Stefan Vuza, presedintele Chimcomplex, cel mai mare combinat de produse chimice din România, a câştigat procesul cu compania americană Amerocap privind plata unui comision de 2 milioane dolari legat de tranzacţia de achiziţie a activelor Oltchim

Chimcomplex (simbol bursier CRC), cel mai mare combinat de produse chimice din România, cu o platformă industrială la Oneşti şi una la Râmnicu-Vâlcea, a anunţat că a câştigat, prin decizie definitivă, procesul intentat de Amerocap privind un comision de succes de 2 milioane dolari pentru un contract de consultanţă legat de tranzacţia de achiziţie a activelor Oltchim.

Curtea de Apel Bacău a respins apelul depus de Amerocap, considerându-l nefondat, şi a admis apelul Chimcomplex - potrivit zf.ro

„Soluţia pe scurt: I. Respinge apelul declarat de reclamanta-apelantă AMEROCAP LLC, ca nefondat. II. Admite apelul declarat de pârâta-apelantă SC CHIMCOMPLEX SA. Modifică în parte sentinţa apelată, în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea comisionului de succes în sumă de 2.020.780,25 dolari americani echivalent în lei şi accesoriile aferente, ca nefondat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.Decizia a fost pronunţată la 3 iunie 2022.” , se arată în anunţ.

Potrivit Chimcomplex, instanţa de fond a perceput eronat rezultatul colaborării cu Amerocap. ”Am fost constrânşi să investim timp şi energie pentru a releva corecta realitate, înlăturând efectul „iniţiativei” venite din partea unor foşti colaboratori ai companiei cu intenţia de a încasa sume complet nedatorate”, spun reprezentanţii Chimcomplex.

Strategia dosarului de apel a fost condusă de Preşedintele Consiliului de Administraţie, Ştefan Vuza, împreună cu avocaţii Bulboacă şi Asociaţii, Lazarovici şi Asociaţii, Florin Vrânceanu şi Marius Brănici.

Compania a precizat că îşi va respecta toate angajamentele asumate precum si relaţiile cu partenerii şi colaboratorii săi, însă va depune toate eforturile pentru a respinge orice încercare prin care ”foşti colaboratori sau manageri, încearcă să obţină sume necuvenite”.

Chimcomplex Borzeşti a achiziţionat în anul 2018 activele viabile ale combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea. Compania a avut contract de consultanţă semnat în 2015 cu Amerocap pentru procesul de achiziţie a Oltchim.

Chimcomplex este controlat majoritar de omul de afaceri Ştefan Vuza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe