Ședința ordinară a Consiliului Județean s-a desfășurat astăzi, la Muzeul Satului Vâlcean

vineri, 24 iunie 2022

Ședința ordinară a Consiliului Județean s-a desfășurat astăzi, la Muzeul Satului Vâlcean.

Am sărbătorit împreună IA, cămașa tradițională românească!

Alături de colegii consilieri județeni, am aprobat vineri, 24 iunie, proiecte importante, cum ar fi:

- înființarea unei structuri sportive în subordinea CJ Vâlcea - Club Sportiv Vâlcea-1924;

- acorduri de parteneriat cu primăriile Berislăvești și Sălătrucel, pentru realizarea lucrărilor de racordare a drumurilor laterale la DJ 703 G, dar și fondurile necesare acestor lucrări;

- studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru "Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și de apă uzată în Județul Vâlcea" și a cofinanțării aferente acestui proiect.

Totodată, astăzi am aprobat asigurarea surselor de finanțare și inițierea procedurii pentru achiziționarea terenului pe care se va construi viitoarea centrală modernă, pentru furnizarea de agent termic populației din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Îmi țin promisiunea și am propus astăzi consilierilor județeni aprobarea acestui proiect extrem de important pentru râmniceni.

Constantin Radulescu, presedinte Consiliul Judetean Valcea

#Ziua InternaționalăAIei
#MuzeulSatuluiVâlcean
#TradițiiVâlcene
#CJVâlcea

FB_IMG_1656091766153

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe