În urma unui control al Curții de Conturi la Primăria comunei Boișoara s-a descoperit că, în anul 2020, la modul de evidențiere și menținerea în patrimoniul unității administrativ teritoriale a unor investiții în curs, a fost identificat un obiectiv de investiții în valoare de 108 mii lei care, conform situației prezentate de primărie, nu se mai realizează. Este vorba de proiectul pentru „Asfaltare drumuri sătești 3,5 km” în valoare de 108 mii lei, care se regăsește în evidența contabilă, fără a exista posibilitatea continuării acestuia. Consumul de carburant reprezentând combustibili lichizi și lemne de foc la Primăria comunei Boișoara, în anul 2020, nu a fost înregistrat în contabilitate în perioadele în care s-a produs ci trimestrial iar cantitatea de lemn de foc înregistrată pe cheltuieli nu are la bază o normă de consum.
Din verificarea eșantionului reprezentând impozit pe clădiri datorat de persoane fizice și juridice s-a constatat că entitatea conduce evidența contribuabililor și evidența fiscală a creanțelor bugetare aferente, fără respectarea în totalitate a legislației în vigoare. Astfel: nu au putut fi prezentate toate dosarele fiscale ale persoanelor juridice; dosarele fiscale puse la dispoziție sunt incomplete (conțin doar certificatul de înmatriculare, o rezoluție de la registrul comerțului); nu sunt completate declarațiile fiscale ale contribuabililor în baza cărora s-au stabilit impozitele și taxele locale; nu sunt transmise contribuabililor deciziile de impunere, somații de plată. Menținerea în evidența fiscală și contabilă a unor creanțe restante de 14 mii lei, datorate de 4 contribuabili persoane juridice care nu au completate dosare fiscale dar pentru care Primăria comunei Boișoara continuă să stabilească taxe și impozite deși nu se cunoaște situația juridică a acestora (dacă sunt radiate sau nu).
La nivelul Primăriei Boișoara nu s-a stabilit, înregistrat, urmărit și încasat impozit pe clădirile deținute de persoanele fizice în sumă totală de 2 mii lei, urmare a: nedeclarării, în vederea impunerii, a unor clădiri; calculului eronat al valorii impozabile aferente clădirilor care sunt dotate, cumulativ, cu instalații de apă, de canalizare, electrice şi de încălzire, deși o mare parte a locuitorilor comunei beneficiază de rețeaua publică de canalizare și de apă curentă iar unele locuințe dețin centrală proprie; aplicării cotei de impozit aferentă clădirilor rezidențiale pentru unele clădiri mixte.
Primăria comunei Boișoara a efectuat cheltuieli nelegale cu cadourile de Crăciun acordate salariaților primăriei și profesorilor de la unitatea de învățământ subordonată, în suma totală de 2 mii lei. Din verificarea casieriei s-a constatat că: numerarul şi alte valori, precum şi documentele de casă nu se păstrează în case de fier sau dulapuri metalice; nu se efectuează controlul inopinat al casieriei cel puțin o dată pe lună; registrul de casă nu se completează în ziua în care au loc operațiuni de casă (plăți și/sau încasări); sumele ridicate în numerar pentru efectuarea de cheltuieli, rămase neutilizate, nu se depun în conturile corespunzătoare de disponibilităţi, din care au fost ridicate, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la ridicare. Nivelul venitului salarial brut acordate lunar inspectorului ITL a fost mai mare decât nivelul indemnizației brute lunare a viceprimarului. Venituri salariale nete primite necuvenit de inspectorul ITL au fost în sumă de 14 mii lei, la care au fost calculate accesorii de 4 mii lei.
Primăria comunei Boișoara a efectuat cheltuieli de personal fără respectarea prevederilor legale referitoare la interdicția de acordare a indemnizației de hrană aferentă lunii decembrie 2018. Efectuarea inventarierii generale a patrimoniului fără respectarea în totalitate a prevederilor legale. Astfel: la dosarul de inventariere nu există declarații de inventar completate de gestionarii bunurilor; pe ultima filă a listei de inventariere, gestionarul nu a menționat dacă toate bunurile şi valorile băneşti din gestiune au fost inventariate şi consemnate în listele de inventariere în prezenţa sa; creanțele cu ponderea valorică cea mai mare din lista de rămășiță nu au fost supuse verificării şi confirmării pe baza extrasului de cont. Efectuarea inventarierii anuale a patrimoniului Școlii Gimnaziale Boișoara pe anul 2020 s-a efectuat fără respectarea în totalitate a prevederilor legale. Astfel: nu s-au completat declarații de inventariere de gestionarii bunurilor; procesul verbal de inventariere generală a patrimoniului nu conține numărul și data dispoziției de inventariere, nu cuprinde data începerii inventarierii și data încheierii acesteia și aprobarea ordonatorului de credite; pe ultima filă a listelor de inventariere nu se menționează dacă toate bunurile și valorile bănești din gestiune au fost inventariate și consemnate în listele de inventariere în prezenta gestionarului; nu au fost inventariate bunurile de natura combustibililor, alte materiale consumabile; nu au fost inventariate pe liste separate 73 tablete primite de la Primăria Boișoara.
Pentru bunurile din domeniul public al Primăriei Boișoara (terenuri și clădiri) care sunt utilizate de unitățile de învățământ preuniversitar de stat, nu s-au emis acte administrative privind darea în administrare și folosință. Primăria comunei Boișoara, deși administrează un sistem de a alimentare cu apă, nu a organizat modul de funcționare a serviciului public de alimentare cu apă și nu a recuperat cheltuielile efectuate.
Web Design by DowMedia