Aniversarea a opt ani de la întronizarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie

joi, 9 iunie 2022

Miercuri, 8 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a aniversat opt ani de la întronizarea ca Arhiepiscop al Râmnicului. Sărbătoarea a fost marcată de mai multe momente duhovnicești care au debutat la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, unde Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi format din membri ai administraţiei eparhiale, protopopi și slujitori ai Catedralei.

În mesajele transmise Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie cu acest prilej s-a reliefat faptul că „aniversarea este oglindită de nenumărate împliniri pe care le-a rodit îngemănarea dintre activitatea spirituală şi cea culturală, administrativă, socială și misionară, izvorâte din dorința de a-L împărtăși pe Dumnezeu tuturor fiilor duhovnicești ai acestei istorice Eparhii, căci „întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan I, 4). Acești 8 ani, care descoperă frumusețea viețuirii duhovnicești și adâncul cunoștinței teologice, chipul vrednicului chivernisitor al darurilor împărtășite de Preamilostivul Dumnezeu, bogata experiență administrativă, înnoind toate sectoarele administrației eparhiale, sunt ani în care a privegheat la viața spirituală a mănăstirilor și a parohiilor, ani în care a picurat în sufletele tuturor lumina cunoașterii și a slujirii jertfelnice, pentru că întru lumina lui Dumnezeu vom vedea lumină (Psalmul XXXV, 9), iar fără aceasta orice strădanie duhovnicească nu-și are motivație și împlinire.

whatsapp_image_2022-06-09_at_04.52.57_14

Prin simpozioanele, concertele, expozițiile și lansările de carte, prin activitatea centrului de traducere a unor inedite texte patristice, ori ale celor de cercetare, prin publicarea unor volume de teologie și istorie duhovnicească, a revistelor eparhiale, prin oferirea de burse și organizarea taberelor, prin activitatea corurilor și a formațiilor de muzică care își desfășoară activitatea cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, Arhiepiscopia Râmnicului este o prezență consecventă și consistentă în spațiul cultural și educațional al Vâlcii”.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie  și-a exprimat recunoștința față de Preamilostivul Dumnezeu pentru darurile alese revărsate asupra Arhiepiscopiei Râmnicului în toți acești ani, și a accentuat îndemnul de a fi următori sfinților isihaști, cei care rămân modele de slujire și permanenți rugători care inspiră o amplă lucrare misionară, social-filantropică şi culturală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe